Polițiştii au reținut un adolescent de 16 ani şi un prieten al acestuia în vârstă de 21 de ani pentru că au tâlhărit o femeie de 76 de ani la Mediaş.
Mai exact o femeie în vârstă de 76 de ani, domiciliată în municipiul Mediaș, a permis accesul în imobil a doi tineri care, prin folosirea violenței, i-ar fi sustras un portofel în care deținea 200 de lei și actul de identitate.
Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu, în baza datelor și informațiilor obținute, au identificat ieri un tânăr în vârstă de 16 ani, medieșean, bănuit de săvârșirea acestei fapte. În cadrul anchetei, minorul a recunoscut fapta, oferind informații și cu privire la cel de-al doilea bănuit, respectiv un tânăr de 21 de ani, domiciliat în Mediaș. Totodată, în cadrul activităților specifice desfășurate, polițiștii Biroului Investigații Criminale Mediaș au stabilit faptul că aceeași doi tineri sunt suspectați de săvârșirea unei alte fapte de furt, respectiv furtul în data de 12.11.2016 a unui portofel cu acte și bani din vestiarul unei societăți comerciale din Mediaș. Referitor la această faptă, partea vătămată și-a retras plângerea, motivând că și-a recuperat prejudiciul.
Reținuți pentru 30 de zile
În data de 15 noiembrie, tânărul de 16 ani reținut de polițiștii din Mediaș sub suspiciunea săvârșirii unei infracțiuni de tâlhărie a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș și ulterior, Judecătoriei Mediaș cu propuneri de arestare preventivă. Împotriva acestuia instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.
Aceeași măsură a fost dispusă de instanță și pe numele celui de-al doilea suspect, fiind emis mandat de arestare preventivă în lipsă pentru o perioadă de 30 de zile, pentru aceeași faptă.
În continuare sunt efectuate cercetări în vederea depistării celui de-al doilea suspect și punerii în aplicare a mandatului de arestare preventivă. foto: arhiva