Cu aglomerarea asta electorală, trece ușor pe lângă noi un fapt devenit loc comun de câțiva ani: plecarea tinerilor, din motive economice, în țările occidental-europene, în America sau Canada. Să recunoaștem că ne-am obișnuit cu acest comportament juvenil, încât nu doar că nu ne mai șochează, dar chiar nu ne mai preocupă. Or, aflați în plină campanie electorală, ar trebui – din respect față de rostul alegerilor – cel puțin să ne punem întrebarea: dacă pleacă tinerii, și știm că nu toți vor mai dori să se reîntoarcă, atunci noi pentru cine votăm?
Mi se pare o chestiune ce ține de conștiința fiecărei persoane adulte din această țară. De aceea, cred că marile întrebări ale anului 2000 sunt nu doar tradiționala „Noi cu cine votăm?”, dar și foarte actuala „Pentru cine votăm?” Pe prima am învățat-o, demult, de la nenea Iancu. Dar răspunsul rămâne tot greu de dat, îndiferent la a câta campanie electorală am ajuns. Pe-a doua ne-o punem tot mai mult, în ultimii ani, văzând, cum crește numărul tinerilor ce-și iau lumea-n cap. Unii cu perspective bine calculate, alții doar cu speranțe (de multe ori iluzorii). În general, pleacă oameni care, socialmente, se pot integra mai repede „afară” decât „acasă”, pentru că România nu li se pare atractivă. Problemele apar la nivelul pregătirii și al șanselor găsirii unui loc de muncă pe măsura lui. Nu mai puțin dificilă e problema problemelor societății noastre: dependența începutului de carieră profesională de cunoștințe, relații și… partidul aflat la putere.
Am încercat să mă dumiresc, discutânt cu o tânără sibiancă, studentă la Viena. Ei bine, fata noastră a trecut bine un examen greu, numeroase teste, dar mai ales pragul acomodării cu o societate mult diferită de a noastră. La cei 20 de ani ai săi, impresia generală a fost că, pentru occidentali, contează prea puțin dificultățile de adaptare ale unui tânăr venit de est. Cât ar fi de bine pregătit, pasul spre inima societății occidentale este greu de făcut, pentru unii chiar imposibil. Acolo ești „numărat, cântărit și măsurat” după criterii care, aici, nu contează. Educația, cultura, dorința de afirmare, loialitatea față de un angajator, dar și remunerarea sunt câteva. Poate cele mai importante. Fiecare răspunde după cum îl taie capul, până află că societatea evoluează stimulând curajul și inițiativa tinerilor, dar nu lăsându-se ușor impresionată. Motiv pentru care, deloc întâmplător, tânăra sibiancă mi-a relatat că sunt situații când se ferește să vorbească românește. „Nu vreau să se știe că sunt româncă, în condițiile în care percepția e destul de proastă despre români”.