foto – ea este viitoarea prima doamnă a americii. este mai tânără cu 24 de ani decât trump

Victoria lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din SUA, aduce o schimbare și în privința Primei Doamne a Amercii. Presa de peste Ocean spune că Melania Trump este cea mai frumoasă soție de președinte din ultimii 30 de ani.

Donald Trump este noul preşedinte al SUA şi noul locatar la Casa Albă. Va fi învestit în ianuarie şi se va instala la Casa Albă împreună cu soţia sa, foarte tânăra Melania Trump, prima doamnă a Americii. Iată o scurtă biografie a Melaniei, cea care i-a fost alături lui Donald la rău şi la bine, anunța mediafax.ro. Ea va deveni prima doamna a Statelor Unite din ianuarie. Melania este cu 24 de ani mai tânără decât Donald. Născută în Slovenia, în 1970, Melania Trump a declarat că victoria lui Trump ar fi un pas “fenomenal” pentru ea.melania1 Donald Trump este acum capabil să-i îndeplinească dorinţa soţiei sale.
După o carieră înfloritoare de fotomodel, în care a pozat pentru reviste celebre, printre care Allure, Harper Bazaar, GQ, Vanity Fair, sau Elle, Melania Trump şi-a continuat cariera pe micile ecrane, în talk-show-ul “The View”.
A fost acuzată într-o vreme că are un trecut de damă de companie (escort girl). Dar Melania a negat cu tărie aceste acuzaţii.melania-2 În luna iulie, a fost stigmatizată în mass media pentru că a plagiat grosier un discurs al primei doamne a Americii, Michelle Obama, care îşi încetează activitatea odată ce mandatul soţului său Barack Obama se sfârşeşte. Pentru viitorul preşedinte, Donald Trump, soţul său, Melania Trump, este “o persoană luminosă, chiar mai frumoas pe interior decât la exterior”. Melania s-a căsătorit cu celebrul om de afaceri în 2005.

new york, ny - april 21:  republican presidential candidate donald trump sits with his wife melania trump while appearing at an nbc town hall at the today show on april 21, 2016 in new york city.  the gop front runner appeared with his wife and family and took questions from audience members.  (photo by spencer platt/getty images)
NEW YORK, NY – APRIL 21: Republican presidential candidate Donald Trump sits with his wife Melania Trump while appearing at an NBC Town Hall at the Today Show on April 21, 2016 in New York City. The GOP front runner appeared with his wife and family and took questions from audience members. (Photo by Spencer Platt/Getty Images)

Printre oaspeţii de la nuntă s-au numărat Bill şi Hillary Clinton. Cuplul are un fiu pe nume William Barron, născut în 2006.Melania lucrează îndeaproape cu mai multe organizaţii de caritate precum Crucea Roşie din America sau Fundaţia pentru cercetarea cancerului de sân, relatează rtl.fr. Soţia lui Trump pare gata să-şi îndeplinească cu seriozitate rolul de primă doamnă a Americii.

Ultima oră

Comentariul meu