live video – târgul de crăciun din sibiu. andrei drăgan ne spune ce e nou la ”interviuri pe față” (vineri – 11.00)
FOTO arhivă

Ediția a zecea a târgului de Crăciun promite să fie cea mai grandioasă și cea mai magică de până acum. Piața Mare se transformă deja într-un paradis al sărbătorilor de iarnă. Omul care a pus în practică acest proiect este invitat vineri la ”Interviuri pe Față”, pe Ora de Sibiu. Transmitem live din Piața Mare.

Cea de-a 10-a ediție a Târgului de Crăciun din Sibiu va fi inaugurată în 18 noiembrie. Această ediție reunește peste 80 de expozanți din țară și străinătate, cel mai mare număr de până acum, dar și atracții numeroase pentru copii. Piața Mare este deja un adevărat ”furnicar”, iar muncitorii trag din greu pentru ca totul să fie gata până la deschiderea oficială. Pe lângă toate acestea, conceptul de iluminat este unul deosebit anul acesta – o proiecție grandioasă pe toate clădirile din Piața Mare va face ca centrul Sibiului să fie probabil cel mai luminos din țară.
Andrei Drăgan, manager la proiectului Târgului de Crăciun ne povestește în direct vineri, 11 noiembrie, despre această cea de a zecea ediție a evenimentului din Piața Mare. Vom afla direct de la sursă ce surprize sunt pregătite și veți vedea bineînțeles și imagini live cum amenajarea târgului din centrul Istoric al Sibiului.
VEZI AICI INTERVIUL CU ANDREI DRĂGAN – VINERI DE LA ORA 11.00

CITEȘTE ȘI: Proiecții pe clădirile din Piața Mare la Târgul de Crăciun din Sibiu. Super surprize pregătite de organizatori

De ce am ales să facem ”Interviuri pe Față”
Ora de Sibiu merge acasă, la birou, în școli, licee, săli de sport, instituții publice sau chiar și direct în stradă ca să îți arate cine sunt oamenii ce merită cu adevărat să fie promovați în oraș. Site-ul nostru lansează miercuri un nou tip de emisiuni on-line la Sibiu. Nu ne vom ”ancora” într-un studio și nu vom face interviuri care să fie prelucrate și apoi difuzate înregistrat.
Vrem să vă oferim ”INTERVIURI PE FAȚĂ”. Vom sta de vorbă cu oameni ai momentului din Sibiu, cu tineri întreprizători aflați la început de drum, cu sportivii care ne reprezintă cu cinste în competițiile naționale și internaționale sau cu orice persoană care merită promovată și cunoscută de tine. Vom fi și acolo unde există probleme în comunitate și vom discuta și cu cei ce vor să facă publică o problemă de interes local. Vom merge și în birourile politicienilor și ale celor care țin în mână frâiele orașului sau ale județului și îi vom chestiona pe marginea problemelor stridente ale comunității.

Totul este LIVE. Și tu poți pune întrebări
Vom face totul LIVE, cu întrebări comode și incomode, fără cenzură sau alte interese. Vom merge chiar și acolo unde nici nu te aștepți, dar suntem deschiși și la propuneri venite din partea voastră. Ne propunem ca și voi să fiți implicați la ”interviuri pe față” și de aceea îți oferim posibilitatea de a adresa întrebări sau de a semnala ceea ce te interesează chiar în timpul difuzării în direct a interviurilor.

Ultima oră

Comentariul meu