Asociatia pentru Protectia Animalelor si Naturii „Animal Life” a finalizat propunerea referitoare la procedura de interventie si protectie pentru animalele salbatice. Materialul a fost realizat cu sprijinul WWF si a fost deja inaintat prefectului de Sibiu.
Propunerea Animal Life in ceea ce priveste procedura de interventie si protectie pentru animalele salbatice prevede printre altele ca autoritatile sa implementeze un calendar anual de exerciții si simulări, cum ar fi de exemplu simulare interventie scenariul „urs in oras”. De asemenea se propune ca in doatarea viitorului Serviciu de Intervenţie şi Protecţie pentru Animale Sălbatice in fiecare judet sa existe o maşină de intervenţie pentru fiecare centru teritorial, pusti cu plasa si pusti cu tranchilizant care sa aiba o raza de actiune de cel putin 63 de metri.
Iata mai jos continutul integral al propuneriilor facute de Animal Life:
PROPUNERE PROCEDURA DE INTERVENTIE ANIMALE SALBATICE (SI NU NUMAI) SI INSTITUIRE SERVICIU DE URGENTA
1. Introducere:
Oriunde se suprapun zonele naturale cu cele locuite de om există posibilitate de a se ajunge la conflicte între animalele sălbatice și oameni: zonele limitrofe orăşeneşti sau din plan rural, acolo unde zonele cultivate agricol se învecinează cu păduri, unde se cresc animale domestice în semi-libertate, î zone de deal sau munte, sau acolo unde o şosea fragmentează un habitat natural. În toate aceste posibile zone de interacțiune între oameni și animale sălbatice pot apărea conflicte datorită lipsei de prevenție sau a dezinteresului, ori a lipsei de cunoaștere și informare din partea cetățenilor sau a autorităţilor în ceea ce priveşte necesităţile sau comportamentul animalelor sălbatice. La nivel național este nevoie de o entitate care să poată aplica un plan structurat în funcție de tipurile de conflict și speciile de animale implicate, de Serviciul de Urgență pentru Animale Sălbatice care să rezolve punctual conflicte de acest gen protejând atât viața și bunurile oamenilor dar și viața animalelor.
Datorită faptului că instituirea unei asemenea entități și a unor proceduri diferențiate pe tipuri de conflicte va dura probabil o perioadă mai lungă de timp, vă propunem un plan cu aplicare locală concentrat pe situația particulară, de intrare a animalelor sălbatice în localități.
2. Propunerea:
Conflictele om – animal, în situația particulară în care animalele sălbatice potențial periculoase intră în localități, pot să îşi găsească rezolvarea prin două modalităţi:
– acţiune privată, în cazul în care întâlnirea nu prezintă un risc ridicat. Prin acţiune privată se înţelege ca persoana să se adăpostească într-un spaţiu sigur dacă este posibil, şi să aştepte până animalul se îndepărtează, să se îndepărteze dacă situația o permite, sau – fără a se pune în pericol pe sine sau animalul întâlnit – să genereze sunete care să îndepărteze animalul, sau să aprindă o sursă de lumină pe timp de noaspte, sau altfel de acţiuni de acest fel (urmând a fi identificate în detaliu ulterior), menite să îndepărteze animalul din zona de interacțiune.
– acţiune profesională, în cazul în care interacţiunea om-animal poate să se soldeze cu vătămarea uneia dintre părţi. În acest caz este necesară intervenţia unui personal specializat pentru aceste situaţii de urgență, care poate să acţioneze singur, în baza unui protocol agreat cu autoritățile de mediu și alți factori cheie interesați, sau care poate să
solicite asistenţa organelor de ordine, dar care să acţioneze doar sub îndrumarea personalului de specialitate în acest domeniu.
Pentru oricare dintre metodele de mai sus, este necesară crearea unui cadru profesional, insituţional, care să gestioneze aceste situaţii. Pentru metoda de acţiune privată, individuală, este nevoie de o informare a populaţiei asupra felului în care se poate acţiona atât preventiv în primul rând (de exemplu: evitarea formării de zone de atracţie pentru animale în zona locuită de oameni, ca spre exemplu prin depozitarea deschisă de alimente/resturi de alimente, de a îngrădi căile de acces, folosirea de garduri electrice pentru îngrădirea animalelor domestice, etc…), cât şi felul în care populaţia trebuie să se comporte în cazul unei întâlniri directe. Lipsa acestei informaţii a condus şi la Sibiu la formarea unei stări generale de panică și isterie. Pentru metoda de acţiune profesională este necesară formarea unei unităţi specializate de intervenţie, care să dispună atât de personal instruit pentru asemenea situaţii, cât şi de dotarea materială necesară.
În concluzie, venim cu urmatoarea propunere de gestionare a unei astfel de situaţii, care sperăm să fie instituită la nivel national şi anume înfiinţarea
Serviciului de Intervenţie şi Protecţie pentru Animale Sălbatice (S.I.P.A.) (denumirea se poate modifica în funcție de tipurile de animale acoperite)
ca o subdiviziune a Direcţiei Sanitar-Veterinare.
În mod evident este doar o propunere asupra titulaturii acestei organizaţii, însă considerăm că numele, respectiv prescurtarea acestuia trebuie să fie uşor de reţinut şi pronunţat.
Considerăm că acest serviciu ar trebui să fie subordonat A.N.S.V.S.A, deoarece este necesar ca personalul acestei structuri să aibă studii / specializare / experienţă în aria interacţiunii cu animale şi de asemenea că această structură trebuie să fie prezentă peste tot în teritoriu, acolo unde A.N.S.V.S.A. are deja unităţi teritoriale, nu doar la un nivel central.
Deoarece toată această structură organizaţională necesită alocare de fonduri, iar aceste cazuri de întâlniri directe între oameni şi animale sălbatice, care pot să conducă la urmări extreme sunt totuşi destul de rare, considerăm că ar fi oportun ca S.I.P.A. să aibă atribuţii şi în cazul intervenţiilor în care sunt implicate şi animale domestice, (cu mențiunea că denumirea serviciului poate comporta modificări) precum cai accidentaţi în trafic sau animale care sunt în pericol datorită neglijenţei stăpânilor acestora.
Structura centrală: cu atribuţiuni de decizie de derogare de la regimul de protecție în cazul animalelor protejate, de gestionare, coordonare şi informare la nivel national:
O sugestie este implementarea unui calendar anual de exerciții / simulări, ex.: simulare interventie scenariul „urs in oras”)
De asemenea, autoritatea centrala, in speță Ministerul Mediului, trebuie să acorde derogare pt relocare punctual. Această derogare însă trebuie să vină cât mai repede în asemenea cazuri.
Gestionarea structurii organzatorice proprii trebuie să pornească de la stabilirea profilului necesar viitorilor angajaţi şi a dotărilor care le vor fi necesare pentru îndeplinirea scopului S.I.P.A. Aceste criterii şi detalieri vor fi prezentate separat în următorul capitol. O variantă este și ca din SIPA poata face parte câte un reprezentant (sau mai mulți, dacă primul de pe listă nu este disponibil) al APM, Gărzii de Mediu, Gărzii Forestiere, ANSVSA. Asta la nivel de judet.
Apelarea SIPA se face tot prin 112 având în vedere că poate fi vorba de un caz de urgență în care pot fi vătămați oameni. Iar de la 112 apelul să fie directionat în baza unui index persoanelor responsabile de constituirea unui celule de criza.
Informaţia preluată de dispecerat va cuprinde:
– zona / locația în care s-a semnalat apariţia animalului și o scurtă descriere a ei, prezență umană sau activități umane, etc.
– specia animalului semnalat,
– comportament observat de persoana care semnalează cazul.
– posibile riscuri și conflicte pe care animalul le-ar putea genera în funcșie de locație.
În baza acestor informaţii, dispeceratul va apela personalul propriu de intervenţie din teritoriu, din zona semnalată şi se va realiza coordonarea directă între: personalul propriu, instituţiile menite să asigure cadrul de intervenţie (Poliţie, Jandarmerie, ISU – pentru asigurarea perimetrului de acţiune, asigurarea asistenţei medicale de urgenţă, etc…), decizia de derogare de la măsurile de protecție strictă dacă este cazul (Ministerul Mediului) dar şi a persoanelor private sau din cadrul ONG-urilor de protecţie a animalelor, care au experienţa specifică şi care pot să transmită informaţii în timp real cu privire la specificul intervenţiei pentru fiecare specie în parte.
În mod cert, oricât de bine pregătit ar fi personalul propriu S.I.P.A., acesta nu va avea posibilitatea de a cunoaşte specificul comportamental al fiecărei specii de animal sălbatic prezent în ţara noastră. Pentru a avea tot timpul accesul la aceste informaţii, una dintre primele sarcini ale S.I.P.A. ar fi crearea unei baze de date proprii cu acoperire naţională a tuturor ONG-urilor şi persoanelor specializate (cadre universitare, cercetători, etc…) pe anumite specii de animale, inclusiv voluntari care îşi pot oferi sprijinul la intervenţii pentru anumite specii. Spre exemplu: WWF România pentru urşi, Prietenii Berzelor pentru berze, etc…
Credem cu tărie că toate organizaţiile şi persoanele care le reprezintă vor fi dispuse să se înregistreze benevol în această bază de date naţională şi că îşi vor oferi de fiecare data sprijinul în privinţa transmiterii informaţiilor şi experienţei de care dispun în lucrul cu o anumită specie.
Această bază de date va conţine de asemenea şi datele de contact din teritoriu pentru fiecare unitate / structură care poate fi chemată în sprijinul personalului propriu S.I.P.A..
Planurile de intervenţie la faţa locului trebuie să fie structurate în funcţie de specificul fiecărei situaţii. Astfel se pot distinge 3 mari metode de acţiune posibile:
1. Fără capturare
De foarte multe ori situaţia permite ghidarea direct a animalului înapoi spre habitatul său natural, fără să fie necesară vreo intervenţie directă și invazivă asupra animalului. Spre exemplu, în cazul ursului din Sibiu, s-ar fi putut opta pentru ghidarea / conducerea animalului pe albia râului Cibin, în amonte, până în afara oraşului, prin panouri/plase de delimitare. În aceste cazuri, desigur şi în funcţie de dimensiunea animalului şi potenţialul pericol pentru populaţie, personalul S.I.P.A. va coordona şi forţele de ordine solicitate la faţa locului prin dispeceratul S.I.P.A., pentru a asigura perimetrul de siguranţă pentru oameni.
2. Cu capturare vie
În cazurile în care animalul este departe de mediul său natural, se impune capturarea vie a acestuia, fie prin direcţionarea spre o cuşcă de retenţie, sau prinderea în plasă (în funcție de specie), fie prin tranchilizarea şi imobilizarea acestuia, urmate de transportarea într-un centru specializat de tratament/recuparare dacă animalul este rănit (ca de ex. Centrul de Reabilitare al ursului de la Bălan), sau redarea în libertate, în mediul său natural (varianta optimă dacă animalul nu este rănit grav, sau dacă I se poate face tratament pe loc înainte de eliberare). În cazul de la Sibiu se putea realiza și acest lucru fără probleme dat fiind faptul că animalul căutase să se ascundă într-o curte închisă.
3. Cu capturare letală
În cazurile în care animalul prezintă manifestări specifice rabiei (concomitent însă diferenţiabile de comportamentul de apărare a unui animal sălbatic aflat într-o situaţie stresantă!), sau în cazul în care reprezintă un pericol iminent pentru oameni, se va opta pentru intervenţia letală asupra acestuia, dar de asemenea doar sub coordonarea şi acordul personalului S.I.P.A.
Se vor elabora planuri de intervenţie şi de coordonare pentru fiecare dintre aceste 3 tipuri de situaţii care se pot întâlni în teren, cu modele de decizie şi de acţiune structurate temporal.
Acest protocolul de acţiune trebuie să aibă ca si scop primordial tranchilizarea, capturarea şi redarea în mediul natural a animalului, în condiţiile în care starea de sănătate a animalului permite acest lucru. Totodată acest protocol trebuie să cuprindă răspunsurile următoarelor întrebări:
– Cine este persoana care conduce echipa de intervenţie, prima persoană contactată, abilitată să intervină? Numele și datele de contact ale persoanei trebuie să apară într-un index, să existe la centrala 112 pentru a putea fi contactat imediat. Aici nu vorbim de instituţie/sub diviziune etc., ci despre persoana cu nume şi prenume, angajată a S.I.P.A. şi care este conducătorul echipei de intervenţie formate din angajaţii/voluntarii aceluiaşi serviciu menţionat anterior.
– Care sunt paşii urmaţi în vederea conducerii acţiunii? Localizare, urmărire şi ghidare SILENŢIOASĂ a animalului către zonele cel mai putin populate sau respectiv către o zonă de izolare cu scopul unic de-al tranchiliza şi captura, în vederea examinării şi ulterior redării în mediul său natural.
În cadrul etapei de strângere de informaţii cu privire la posibilii colaboratori din teritoriu, se vor identifica şi unităţile care permit retenţia (cazarea) şi examinare a animalului sălbatic capturat, încheiând protocoluri de colaborare cu acestea. Verificarea stării de sănătate a animalului se poate face pe loc, ceea ce este indicat petru a nu crea stres suplimentar animalului. De regulă animalele nu prezintă răni care să trebuiască tratate la un centru specializat.
De asemenea considerăm foarte utilă editarea unui ghid de acţiune pentru fiecare specie de animal în parte, care să fie disponibil fiecărui angajat S.I.P.A..
Conducerea S.I.P.A. va demara demersuri pentru stabilirea unui calendar de exerciţii practice comune de intervenţie împreună cu instituţiile enumerate mai sus: Poliţie, Jandarmerie, ISU.
Structură teritorială: cu atribuţiuni de acţionare specializată în teritoriu. Totuși nu se exclude implicarea Minusterului Mediului care pt capturări trebuie să emită o derogare de la statutul de protecție. Asta în cazul animalelor strict protejate care au un statut aparte și se supun legislației naționale și internaționale.
În ceea ce priveşte personalul care va fi angajat în unităţile teritoriale, considerăm că este esenţială selecţia potrivită a candidaţilor, care trebuie să fie persoane cu o foarte bună pregătire de specialitate, cu un profil fizic şi psihologic adecvat pentru acţionare în condiţii de stres. Din nou propunem ca variantă ca din SIPA să poată face parte câte un reprezentant (sau mai mulți, dacă primul de pe listă nu este disponibil) al APM, Gărzii de Mediu, Gărzii Forestiere, ANSVSA.
Aici vorbim despre angajarea unor persoane abilitate, cunoscătoare ale comportamentelor animalelor sălbatice. Putem aduce în discuţie medici veterinari, biologi sau persoane care aparţin unor formări similare, dar şi voluntari instruiţi, dedicaţi, motivaţi şi activi în acest domeniu.
Cunoştinţele posibililor candidati pot include: cunoştinţe (cel putin) de bază ale comportamentului animalelor salbatice, cunoştinte (cel putin) de bază asupra funcţionării organismului animalelor salbatice.
Abilităţile cerute posibilor candidaţi pot include: bună capacitate organizatorică, capacitate de muncă în echipă, capacitate de comunicare clară şi concisă, o bună condiţie fizică, motivare, disponibilitatea pentru deplasarea rapidă în zona de responsabilitate etc.. De asemenea, acest serviciu trebuie să prezinte un caracter de permanenţă, cu disponibilitate de activare în cazuri urgente 24 din 24 de ore pe zi!
Considerăm testarea psihologică a candidaţilor pe posturile alocate acestui serviciu de intervenţie şi gestionare a situaţiilor de urgenţă a animalelor sălbatice, a fi de utilitate şi de maximă necesitate !
Înţelegem şi apreciem faptul că instruirea în folosirea, dozarea şi întreţinerea armelor cu tranchilizant, se poate face în timpul încadrării persoanelor potrivite pentru locul de muncă prezentat (training-uri de pregătire teoretică şi practică, exerciţiu şi aplicare).
Dotări şi necesar de acţiune
Un minim de dotări necesare pentru susţinerea şi menţinerea activităţii de intervenţie trebuie să includă următoarele:
Dotări generale:
– (cel puţin) o maşină de intervenţie pentru fiecare centru teritorial judeţean. Aceasta poate fi o autoutilitară cu capacitate de utilă de transport de 1.500 kg; se iau în calcul atât greutatea care poate fi transportată, dar şi mărimea (lungime, lăţime şi înălţime).
– Echipament de lucru şi de protecţie a personalului S.I.P.A.
– Telefon mobil, pentru a putea fi contactat 24/24.
– Balize de semnalizare / benzi de delimitare acces / etc…
Ca şi dotări specifice pentru intervenţie enumerăm:
– Panouri sau plase de direcţionare a deplasării animalelor, în vederea creării unui canal de conducere a animalului spre o zonă desemnată pentru redarea în mediul natural sau pentru imobilizarea în condiţii de siguranţă – pentru animalele mai de dimensiuni mai puțin mari sau de mobilitate medie.
– Puşti cu plasă (cu cartuş CO2):
– varianta 1, pentru animale de mici dimensiuni; rază de acţiune până la 20m
– varianta 2, pentru animale mari; rază de acţiune până la 27m !
– Puşti cu tranchilizant:
– varianta 1, pentru rază lungă de acţiune, cu cartuş:
– varianta 2, pentru rază medie de acţiune, cu cartuş:
– varianta 3, pentru adaptare rapidă dozare necesară, cu CO2, cu rază lungă de acţiune (până la 63m)
– (cel putin) o cuşcă de retenţie a animalelor în vederea transportului acestora
3. Încheiere:
Această propunere a fost făcută cu scopul de a veni în sprijinul autorităților cu o soluție care poate fi adoptată în termen relativ scurt și cu care să se poată lucra la nivel cel puțin local. Intenția organizațiilor de protecție a animalelor și mediului este aceea de a găsi modalități de coexistență pașnică a oamenilor și animalelor în care habitatele și nevoile atât a animalelor cât și a oamenilor să fie respectate.
Acest material a fost conceput de Asociația Pentru Protecția Animalelor și a Naturii Animal Life cu revizuire și completare din partea Asociației WWF România.