Cea de-a 10-a ediție a Târgului de Crăciun din Sibiu va fi inaugurată în 18 noiembrie ora 19, cu un concert de nai, la fel ca în 2007. Această ediție reunește peste 80 de expozanți din țară și străinătate, cel mai mare număr de până acum, dar și atracții numeroase pentru copii.
Pe lângă toate acestea, conceptul de iluminat este unul deosebit anul acesta – o proiecție grandioasă pe toate clădirile din Piața Mare va face ca centrul Sibiului să fie probabil cel mai luminos din țară.
De la primul la cel mai cunoscut târg de Crăciun din România
Prima ediție a Târgului de Crăciun din Sibiu a avut loc în 2007, când Sibiul era Capitala Culturală Europeană și a reprezentat un proiect pilot, întrucât tradiția acestui tip de eveniment nu exista în țară. Prima ediție a fost pusă pe picioare de către dr. h. c. Barbara Schöfnagel, Atașat Social al Ambasadei Austriei la București, împreună cu Primăria Municipiului Sibiu. A început cu 38 căsuțe montate în Piața Mică și a ajuns la peste 80 căsuțe 10 ani mai târziu, amenajate în Piața Mare.
Încă de la primele ediții, evenimentul și-a făcut un renume bun și a devenit singurul târg de Crăciun din România cunoscut în străinătate și care atrage un număr tot mai mare de turiști în fiecare an.
Fiecare ediție a adus noutăți și atracții de succes, cum ar fi Atelierul lui Moș Crăciun, vizitat în fiecare an de peste 3000 copii care fac rezervări cu o lună înainte de inaugurare; Parcul lui Moș Crăciun, un parc de distracții pentru copii în centrul căruia stă un carusel construit special pentru acest eveniment; proiectul de city-break pentru evenimente, care a reprezentat o noutate în domeniu și se bucură de un succes deosebit, astfel încât aproape orice hotel și pensiune din zonă oferă un pachet atractiv special pentru a vizita Târgul de Crăciun din Sibiu.
Inaugurarea – Turn ON the Lights
Ediția 2016 aduce în prim plan o proiecție grandioasă de Crăciun, o proiecție realizată pe toate clădirile din Piața Mare, pornită în fiecare seară, timp de 46 zile. Pentru a realiza acest proiect a fost necesară o pregătire de luni de zile cu o echipă din străinătate și vor fi montate 28 de proiectoare arhitecturale, care vor crea o scenă dinamică și un aspect strălucitor al Pieței Mari.
Această proiecție specială va fi pornită în cadrul spectacolului “Turn ON the Lights”, susținut de naistul Radu Nechifor & Friends, ca o legătură simbolică cu inaugurarea primei ediții a Târgului, cu un concert al maestrului Gheorghe Zamfir.
Copii sunt așteptați și anul acesta la Atelierul lui Moș Crăciun, unde vor putea participa la atelierul de biscuiți, la cel de lumânări, de pictat turtă dulce sau de decorațiuni Pixel Art.