În data de 30 octombrie 2016, în jurul orei 11,00, o localnică din Poiana Sibiului a sesizat poliţiştii despre faptul că, în cursul dimineţii, persoane necunoscute au pătruns în locuinţă de unde au sustras 400 de lei.
În data de 3 noiembrie, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Orlat au identificat şi prins presupusul autor al faptei. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 23 de ani, domiciliat în localitatea Jina. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, iar în data de 04.11.2016, va fi prezentat Judecătoriei Sălişte cu propunere de arestare preventivă ca urmare a săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Cercetările continuă în vederea identificării şi documentării întregii activităţi infracţionale a persoanei în cauză. foto: arhiva