FOTO Manechinele de la Sibiu, premiate la Festivalul Internațional Studențesc de Modă de la Piteşti


FOTO Manechinele de la Sibiu, premiate la Festivalul Internațional Studențesc de Modă de la Piteşti

Casa de Cultură a Studenților Sibiu şi Cleopatra Models au reprezentat centrul universitar Sibiu la în perioada 01 – 02 noiembrie 2016 la Festivalul Internaţional Studențesc de Modă „Culorile Toamnei” de la Pitești. 
Înscrisă la cele două secţiuni – „Modele”  şi „Creaţie vestimentară”, echipa de la Sibiu a depăşit toate așteptările ocupând primele locuri în clasament.
La secțiunea modele, podiumul a fost cucerit în totalitate de manechinele din Sibiu. Alexandra Cînduleț a ocupat locul I fiind declarată şi “Cel mai bun Model din concurs”,  Andreea Crețu  a ocupat locul II, iar Cristina Mihai locul III.
La secțiunea „Creaţie Vestimentară” s-au înscris în concurs 30 de designeri, dar sibianca Teodora Barbu a reușit să impresioneze atât juriul cât și publicul cu Colecția „(O) Cult Sisterhood”, obținând astfel locul al II-lea. Colecția ei este inspirată din simboluri oculte, cărți de tarot și spiritism acestea regăsindu-se în piesele vestimentare propuse de tânăra designer prin formă, cromatică, broderie și gravură.

FOTO Manechinele de la Sibiu, premiate la Festivalul Internațional Studențesc de Modă de la Piteşti

FOTO Manechinele de la Sibiu, premiate la Festivalul Internațional Studențesc de Modă de la Piteşti

Printre membrii juriului s-au numărat Cătălin Botezatu şi Marius Secelean (de la Infofashion România), doi jurați exigenți, care sunt extrem de atenți la orice detaliu. Premiile obţinute denotă faptul că participantele sibiene dețin supremația atât în vestimentație cât și în frumusețe.
În afara concursului Şcoala de Modeling Cleopatra Popescu a oferit un show de excepţie prin mini-modele pregătite special pentru acest festival.
„Nu vă temeţi de perfecţiune! N-o s-o atingeţi niciodată!”, spunea Salvador Dali; noi credem însă că toţi aceşti tineri care ne reprezintă tind spre perfecţiune. De aceea talentul lor trebuie arătat, trebuie pus în valoare şi mai ales trebuie sprijinit. Felicitări fetelor şi coordonatoarei – Cleopatra Bojor (Popescu). Pornind de la o premiză pozitivă, rezultatul va fi sigur unul pozitiv”, a declarat Liliana Popescu – Directorul Casei de Cultură a Studenților Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică