a fugit de politie pentru ca nu avea permis si a facut accident în valea viilor

masina rasturnataUn tanar de 20 de ani in Medias a dat nas in nas cu politistii rutieri pe DJ142G si pentru ca nu avea permis de conducere, a intors masina si a incercat sa fuga. Dupa cativa kilometri a factu accident si s-a rasturnat.

În data de 31 octombrie, în jurul orei 09,00, pe raza comunei Valea Viilor, poliţiştii au identificat în trafic un autoturism al cărui şofer, la vederea autospecialei de poliţie, a efectuat brusc manevra de întoarcere, continuându-şi deplasarea pe DJ 142 G cu direcţia Copşa Mică. La ieşirea din localitatea Valea Viilor, intenţionând să vireze pe un drum secundar, şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, fără a suferi vătămări corporale.
În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul aflat la volan, un medieşean în vârstă de 20 de ani, nu posedă permis de conducere.
„Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deţine permis eliberat pentru nicio categorie de autovehicule”, spune Elena Welter de la IPJ Sibiu. foto: arhiva

a fugit de politie pentru ca nu avea permis si a facut accident în valea viilor

Ultima oră

Comentariul meu

Publică