GREVĂ la oficiile poștale din Sibiu. Angajații au oprit lucrul

grevaActivitatea în agențiile poștale din Sibiu a fost blocată joi datorită unei acțiuni de protest a celor peste 400 de poștași din județ. Aceștia s-au alăturat în acest fel protestului inițiat la nivel național.

Sute de poștași din toată țara au blocat, joi, activitatea în oficii, alăturându-se astfel protestului spontan care a început miercuri noaptea la Cluj. Angajaţii Poştei au decis să nu mai lucreze la ghişee şi să nu mai distribuie corespondenţa după ce negocierile dintre conducerea companiei şi sindicalişti au eşuat, anunță digi24.ro. Și angajaţii din judeţul Sibiu s-au raliat protestului naţional.  În judeţul Sibiu sunt 400 de poştaşi, 360 dintre aceştia fiind înscrişi în sindicat.
Greva a început de azi noapte când câțiva zeci de angajați din Cluj ai Companiei Naționale Poșta Română au întrerupt lucrul din cauza eșecului negocierilor cu conducerea centrală a companiei.
Angajații cer mărirea salariilor precum și alte drepturi salariale. Deoarece negocierile cu conducerea au eșuat, în jurul orei 23.00, angajații din Cluj au întrerupt spontan lucrul.De asemenea, poștașii au atras atenția că nu beneficiază de anumite soluții tehnice pe care colegii lor din alte țări le primesc, de faptul că de zeci de ani sortarea corespondenței se face manual sau de faptul că greutatea mare pe care o cară zilnic le provoacă boli profesionale. O altă problemă gravă este legată de deficitul de personal, la care se adaugă o mare fluctuație, cauzată tocmai de salariile mici. Prin nepreluarea corespondenței, au fost afectatate și activitatea altor oficii poștale din celelalte județe arondate Regiunii de Nord-Vest.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică