alde sibiu a depus listele pentru alegerile parlamentare. cine sunt candidații

ariton si tariceanuPartidul Alianța Liberalilor și Democraților, organizația Sibiu, depune astăzi (n.r. joi) , la ora 13, la Biroul Electoral Județean, listele complete pentru alegerile parlamentare ce se vor desfășura la finalul acestui an, în 11 decembrie. Ariton este cap de listă la Camera Deputaților.

”Suntem o echipă echilibrată, unită, cu tineri, dar și cu oameni cu multă experiență în spate, cu juriști, economiști, ingineri, arhitecți. Sunt convins că vom obține la alegerile parlamentare un rezultat bun, mai bun decât la alegerile locale, primul test prin care a trecut ALDE. Sperăm într-un rezultat care să ne permită accederea în legislativ, dar și intrarea la guvernare și împlinirea tuturor proiectelor cu care pornim la drum. Suntem conștienți că nu putem ajunge aici fără sprijinul sibienilor, cei care s-au aflat și se află în centrul atenției noastre”, a declarat președintele ALDE Sibiu, senatorul Ion Ariton.

Lista ALDE Sibiu pentru Senat
1.     Gabriel Gheorghe – Jurist
2.     Viorica Maria Macarie – Economist
3.     Horia Silvestru – Inginer
4.     Sorin Constantin Tomescu – Jurist
5.     Gabriel Florea – Economist

Lista ALDE Sibiu pentru Camera Deputaților
1.     Ion Ariton – Economist
2.     Sorin Gavrea – Jurist
3.     Robert Paskuj – Analist  Politic
4.     Radu Ioan Graur –  Inginer
5.     Daniela Buta – Economist
6.     Raluca Eugenia Șimon – Arhitect
7.     Valentin Ristea – Silvicultor
8.     Mihai Marin – Ofițer MAPN

Ultima oră

Comentariul meu