Primul pas concret pentru construirea autostrăzii Sibiu – Pitești. Se scot la licitații primele loturi

autostrada sibiu pitestiMinistrul Transporturilor, Sorin Buşe a anunțat marți într-un interviu acordat Europa FM că primele loturi ale viitoarei autostrăzi Sibiu – Pitești, vor fi scoase la licitație în luna decembrie.

Lucrările la secţiunile 1 şi 5 ale Autostrăzii Sibiu-Piteşti vor fi scoase la licitaţie în primele zile ale lui decembrie 2016, iar la jumătatea aceleiaşi luni şi cele aferente secţiunii 4, a declarat, marţi, ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, anunță agerpres.ro, care citează Europa FM.
Potrivit acestuia, practic, 65 de kilometri din cei 120 de kilometri ai autostrăzii vor fi scoşi la licitaţie anul acesta.”Pentru secţiunile 1 şi 5 (ale Autostrăzii Sibiu-Piteşti – n. r.), studiile geologice au fost aproape finalizate, apoi vor intra în analiza CNAIR şi vrem să scoatem clar secţiunile 1 şi 5 la licitaţie pentru lucrare în primele zile din decembrie. Deci, de la studiul de fezabilitate, apoi de făcut proiectul tehnic şi autorizaţia de construire. Iar pentru secţiunea 4, care este decalată cu două săptămâni pentru că a fost puţin întârziată, dar s-a recuperat foarte mult – eu nu speram să fie gata anul acesta – deci, pentru secţiunea 4 vor fi terminate aceste foraje şi studii până la jumătatea lunii noiembrie, iar la jumătatea lunii decembrie, deci cu un decalaj de două săptămâni, dorim să scoatem şi secţiunea 4. Deci, din cei 120 de kilometri, 65 de kilometri dorim să îi scoatem la licitaţie în acest an”, a spus Buşe, la Europa FM.
În ceea ce priveşte secţiunile 2 şi 3, acestea vor fi scoase la licitaţie în luna mai a anului viitor. ”Pentru cele două secţiuni care rămân, dorim să completăm studiile de fezabilitate până în aprilie – mai anul viitor şi apoi, în mai, să le scoatem la licitaţie. Deci (Autostrada Sibiu- Piteşti – n. r.) nu mai este în stadiul de proiect, este avansată. Am reuşit să redemarăm şi acest studiu de fezabilitate care era blocat din diferite motive complexe, deci am rezolvat şi problema asta, şi anul acesta începem proiectul, începem licitaţia şi în aprilie-mai anul viitor vom termina pentru secţiunile 2 şi 3”, a subliniat ministrul Transporturilor.

Ultima oră