Analia Selis te invită la un concert de muzică argentiniană la Sibiu

analia_selisAnsamblul ArgeEnTango, din componenţa căruia face aprte şi îndrăgita interpretă Analia Selis,  va susţine un concert de muizcă argentiniană – „Piazzola, o poveste autentică” -, vineri 28 octombrie 2016 la Sala Thalia din Sibiu.

“Este o mare bucurie să mă întorc la Sibiu. Acum doi ani am cântat pentru prima dată la Sala Thalia cu proiectul „Vă place Tango?”, am revenit anul trecut fiind invitata Qvartetului ConTempo, iar anul aceasta am prezentat “Tango Simfonic“. De data aceasta sunt foarte mândră să revin alături de nişte muzicieni extraordinari. Mă simt foarte onorată să cânt alături de Mariano Castro (pianist argentinian), Răzvan Suma (violoncelist), Rafael Butaru (vioară) şi Omar Massa (bandoneonist argentinian). Împreună am înfiinţat ansamblul “ArgEnTango” şi venim să Sibiu ca să prezentăm „Piazzolla, o poveste autentică”.  Publicul se va bucura de muzica lui Piazzolla cântată în cel mai autentic mod posibil, cu o tehnică şi o expresivitate deosebită. Vom povesti şi despre piese, despre Astor Piazzolla şi un pic şi despre noi”, a declarat Analia Selis.
Analia Selis este originară din Argentina. A început să cânte de la primele amintiri ale vieții sale. În anul 1998 a obținut „Diploma de educatoare de muzică” la Universitate de Muzică din San Miguel de Tucuman (Argentina). Iar în anul 2002 a obținut „Diploma in Vocal Performance” la „Longy School of Music” (Boston, USA). În SUA a apărut un drum neașteptat pentru Analia, apreciatul violoncelist român Răzvan Suma, motiv pentru care în anul 2003 s-a mutat în România. Analia Selis a reprezentat Argentina la Festivalul Cerbul de Aur 2004 și a reușit să se claseze pe locul 3. După festival a fost contactată de casa de discuri „Media Pro Music” cu care a semnat un contract pentru producție muzicală. Între 2005 și 2009 a lansat 4 albume de mare succes care au dus-o pe Analia în atenția mediilor de presă, radio și televiziune din România. În anul 2009 Analia a fost invitată pentru a doua oară să cânte în Piața Festivalului George Enescu, alături de chitaristul Julio Santillan (Argentina), violoncelistul Răzvan Suma (România) și actrita Mihaela Teleoacă (România). Au urmat o serie de concerte împreună și un album lansat în anul 2011 „Un instante”. În anul 2014 Analia se îndreaptă spre o altă cale muzicală ce-i aduce Argentina mai aproape – drumul tangoului. A debutat în arta tangoului în turneul național „Vă place tango?” împreună cu violoncelistul Răzvan Suma și chitaristul argentinian Julio Santillan. Datorită succesului, turneul s-a bucurat de o a doua ediție în anul 2015. În anul 2015 a lansat împreună cu Mariano Castro (membru al renumitei trupe de tango „Narcotango”) proiectul „Tango Simfonic”, tango aranjat pentru orchestra de cameră, pian și voce, călătorind de atunci și până în prezent prin toată țara în colaborare cu cele mai importante filarmonici.  Anul 2016 este un an extrem de important al carierei sale: devine membru al ansamblului „ArgEnTango” alături de 4 mari muzicieni (Răzvan Suma – violoncel, Rafael Butaru – vioară, Mariano Castro – pian și Omar Massa – bandoneon). Împreună cu ArgEnTango Analia abordează un alt stil de a cânta tango – Piazzolla. Tot în anul 2016 Analia debuta în cariera sa internațională fiind invitată în luna aprilie să reprezinte România la ABU Radio Song Festival (Beijing, China) și în iulie să cânte în Argentina, în orașul său natal, Tucuman. Dealungul carierei sale, Analia a participat live și a înregistrat pentru cele mai importante posturi de radio și televiziune și a cântat în cele mai importante scene din România.
„Piazzola, o poveste autentică” continuă seria de concerte „Anotimpuri” deschisă în primăvară cu „AZUL”. Evenimentul va avea loc la Sala Thalia, vineri, 28 octombrie cu începere de la ora 19. Biletele s-au pus în vânzare în reţeaua Eventim (Librăria Humanitas, magazinele Orange, Vodafone, Germanos). Preţul unui bilet este de 10 şi 20 lei.

Ultima oră