noi perspective pentru centrul cvasic din cadrul spitalului județean din sibiu

cvasic-sibiuPersonalități ale chirurgiei cardio-vasculare din România și Germania au vizitat vineri 21 octombrie Centrul de cercetare invazivă și non-invazivă în domeniul patologiei cardiace și vasculare la adult – CVASIC din cadrul SCJU Sibiu.

Este vorba despre Prof. Dr. med. Piotr Kasprzak, Director Medical de Chirurgie Vasculară și Chirurgie Endovasculară, în Regensburg  Germania, Dr. Rolf Dammrau, specialist în chirurgie toracică și cardiovasculară din Germania și Dr. Ionel Droc, Director medical în cadrul Centrului Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei Dr. Constantin Zamfir, București.
Oaspeții au fost întâmpinați de către Prof. Univ. Dr. Ioan Manițiu, director al CVASIC și medic șef al Secției Clinice Cardiologie I a Spitalului Județean și Dr. Vasile Spinean, managerul SCJU Sibiu, care au punctat faptul că cei trei medici sunt potențiali viitori colaboratori ai SCJU Sibiu în vederea realizării unor proceduri chirurgicale cardio-vasculare în cadrul CVASIC.
“Este un centru foarte modern care beneficiază de cele mai moderne aparate pentru investigațiile medicale angiografice invazive și non-invazive. Cred că puteți ajuta foarte mulți pacienți cu aceste echipamente de înaltă clasă, practic cele mai bune la ora actuală din lume”, a declarat Prof. Dr. med. Piotr Kasprzak.
“Sunt foarte impresionat de acest centru modern și foarte bine echipat, unde puteți efectua toate procedurile specifice în domeniul patologiei cardiace și vasculare”, a adăugat Dr. Rolf Dammrau.
„Este un centru impresionat, obținut prin finanțare europeană, avem tot ceea ce ne dorim pentru a dezvolta partea de diagnostic dar mai ales partea terapeutică, ceea ce ne interesează. Există un angiograf de ultima performanță, avem rezonanță magnetică de ultimă performanță, ecografie, se pot face proceduri endovasculare, mai exact tratamentul modern despre care chiar am discutat la Congresul Societății Române de Chirurgie Vasculară care s-a desfășurat zilele acestea la Sibiu (n.r. – între 20 – 22.10. 2016). Dorim sa dezvoltăm acest lucru la Sibiu, există baza materială, urmează și partea de resurse umane cu care să dezvoltăm aceste facilități la Sibiu”, a precizat Dr. Ionel Droc.
„Îmi doresc ca dl. profesor dr. Droc să fie un purtător de cuvânt al Sibiului și să putem realiza parteneriate cu prietenii noștri din centrele de excelență din Germania”, a punctat Prof. Univ. Dr. Ioan Manițiu. “O astfel de colaborare ar fi de mare perspectivă”, a concluzionat Dr. Ionel Droc.
CVASIC a fost inaugurat în decembrie 2015 și este unul dintre cele mai moderne centre de cercetare în patologia cardio-vasculară din România, conceput să funcţioneze integrat, după modele similare din UE şi SUA. În cadrul centrului există echipamente medicale ultra-performante iar activitatea desfășurată duce la creşterea capacităţii de cercetare – dezvoltare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu în domeniul medicinii cardiovasculare.

noi perspective pentru centrul cvasic din cadrul spitalului județean din sibiu

Ultima oră

Comentariul meu

Publică