Poziția oficială REWE despre închiderea magazinului XXL Mega Discount din Sibiu. Ce se întâmplă cu angajații

xxl-sibiuRewe România a confirmat oficial că magazinul XXL Megadiscount va fi închis la Sibiu. Deținătorii rețelei Penny Market afirmă că imobilul de la Sibiu va fi vândut către competitori. Lidl poartă discuții avansate pentru achiziția acestuia.

Grupul German Rewe face primele comentarii cu privire la închiderea celor opt magazine XXL Mega Discount de pe piaţa locală, inclusiv de la Sibiu. Aceștia confirmă că două dintre unități vor fi vândute şi şase vor fi redeschise sub brandul Penny Market.
„Rezultatele formatului de magazine Penny Market şi concentrarea noastră din ultimii ani pe dezvoltarea brandului ne-au convins că potenţialul acestuia este semnificativ pentru evoluţia REWE în România. De aceea, am hotărât să începem un proces de rebranding şi remodelare a magazinelor XXL Mega Discount în format Penny Market”, spun oficialii companiei, citați de zf.ro. Penny Market este brandul principal al Rewe România cu circa 180 de unităţi, faţă de opt XXL Mega Discount.

XXL Sibiu se închide definitiv. Magazinul va fi vândut
„Pe 31 decembrie 2016 vom închide cele optmagazine XXL Mega Discount, iar în 2017 vom redeschide şase dintre acestea sub brandul Penny Market. Astfel, XXL Braşov va fi redeschis pe 3 ianuarie 2017, iar magazinele din Bucureşti, Braşov, Ploieşti, Târgovişte, Brăila, Buzău vor fi redeschise în prima parte a anului 2017.” Magazinele XXL din Sibiu şi Galaţi vor fi închise şi vândute către competiţie. Noile magazine Penny Market vor avea un format extins (între 1.100 şi 1.400 mp2) şi o varietate mai mare a sortimentului, mai spun oficialii companiei.
„Păstrarea echipei în forma actuală este prioritatea noastră. Echipa XXL va avea posibilitatea să se alăture echipei Penny Market – cel mai puternic brand al grupului REWE în România – în oricare dintre cele 45 de magazine pe care plănuim să le (re)deschidem până la finalul anului 2017.” Legat de magazinul de la Sibiu, surse din piață afirmă că cei de la LIDL sunt interesați de cumpărarea acestuia.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică