Proiect de lege dedicat ursului împușcat la Sibiu. Se vrea interzicerea vânătorii sportive

urs impuscatDeputatul Remus Cernea a depus un proiect de lege prin care se dorește ca vânătoarea sportivă să fie interzisă în România. Propunerea este însă cotestată puternic de către vânători.

Vânătoarea sportivă este imorală şi trebuie interzisă. Este motivul invocat de deputatul Remus Cernea care a depus un proiect de lege în acest sens. Parlamentarul îi dedică legea ursului ucis săptămâna trecută în Sibiu. Proiectul i-a revoltat însă pe vânători, care susţin că oricum în România legislaţia cu privire la vânat este mai restrictivă decât în alte ţări din Europa, anunță digi24.ro.
În România este legal vânatul pentru păstrarea echilibrului ecologic sau în scop didactic. Este permisă şi aşa-numita vântoare recreativ-sportivă, pe care Remus Cernea vrea acum să o elimine.
”Această formulare ascunde uciderea brutală şi de multe ori însoţită de chinuri îngrozitoare pentru animale”, spune Remus Cernea, deputat neafiliat și iniţiatorul legii. De partea deputatului sunt activiştii pentru drepturile animalelor.
”Ne-am transformat într-un bordel cinegetic al Europei. Am ajuns să vină lumea prin faptul că avem legi foarte permisive.”, afirmă și Claudiu Dumitriu, vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor.
Propunerea nu este însă văzută cu ochi buni de vânători. ”Scopul vânătorii este celălalt: menţinerea echilibrului ecologic. Eu nu neg că vânătoarea are un subsidiar şi un aspect recreativ şi sportiv.”, crede Neculai Şelaru, preşedinte executiv al Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România.

Lege dedicată ursului împușcat la Sibiu
Legea nu a apărut acum întâmplător. ”Dedic această lege bietului ursuleţ care a fost ucis, a fost omorât fără nicio justificare rezonabilă la Sibiu”, mai spune Remus Cernea. În acest moment, în România, trăiesc cei mai mulţi urşi bruni din Europa. Peste 6.700. Şi, în timp ce vănătorii spun că, pentru echilibrul ecologic, ar putea să vâneze peste 450 de exemplare, Ministerul Mediului spune clar: ursul brun este specie protejată, aşa că poate fi vănată doar dacă pune în pericol viaţa oamenilor. Iniţiatorul speră ca proiectul să fie analizat şi adoptat de noul Parlament.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică