Platforma ideologică „România100”, lansată de premierul Dacian Cioloș, cuprinde, în opinia mea, un set de concluzii în urma guvernării așa zis tehnocrate, în anul trecut de la investirea ei. Așadar nu este un raport de activitate. (Nici nu putea fi, mai ales că a avut de grijă o parte a clasei politice să facă tot posibilul ca acest guvern să nu aibă realizări notabile. Evident, din motive electorale!) Sunt concluziile unui premier, cu mandatul pe sfârșite, din care se desprind idei, în esență, reformatoare. Aplicarea lor, în viitoarea legislatură, n-ar face decât bine societății noastre. Dar, așa cum stă în firea clasei noastre politice, liderii ei s-au simțit atinși la orgolii. Lui Cioloș nu i se iartă respectul popular de care se bucură, dar nici faptul că menține deschisă, pentru el, calea implicării într-o viitoare guvernare.
Oameni ca Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu sau, via Facebook, cavalerul de tristă amintire Victor Ponta au un apetit grobian pentru putere. Ceva profund, mult mai profund decât dorința de-a elibera România definitiv de trecutul ei comunist. Pentru acești domni, viitorul nu poate fi legat decât de prezența lor în fruntea treburilor țării. Drept aceea, caută prin toate mass-media să convingă poporul de inutilitatea demersului dacian, cu întrebarea extrasă din puțul orgoliilor lor rănite (și cu sprijinul interesat al jurnaliștilor năimiți): ce, vine tehnocratuˈ ăsta să ne spună nouă, politicienilor de carieră, ce trebuie făcut în țărișoara noastră? În realitate, Cioloș ne-a copiat pe noi… Numai că, din păcate pentru țară, domnii ăștia n-ar putea pretinde realizarea vreuneia din marile reforme promise. Nici măcar cele promise în 2012 – anul în care vrajba politică era cât pe-aci să compromită democrația. Motivul nu poate fi altul, după mine, decât neputința de-a se elibera de rețeaua de interese personale și de partid ce i-a legat de putere, în ultimii zece ani.
Pentru corifeii rinocerizați ai politicii postcomuniste este valabil principiul consacrat de literatura inspirată de marile schimbări revoluționare: „Ca să rămână totul așa cum este, trebuie ca totul să se schimbe”. Mai popular spus, adică mai specific nouă, „la vremuri noi, tot noi”. În nici un caz, îndemnul de actualitate, „Schimbarea poate să continue”, cum ar vrea Cioloș.
În fond, „România100” oferă premisele realiste ale reconcilierii politice la vârf. Toate partidele ar trebui să sprijine România100, pentru că cele 10 direcții susținute acolo de Cioloș sunt benefice țării. Documentul este, dacă vreți, din seria manifestelor patriotice, precum celebra mărturisire de credință a lui Eminescu: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie / Țara mea de glorii, țara mea de dor?”.
Nu-mi imaginez să existe un cetățean român responsabil, fie și lider politic, să nu agreeze ideile directoare, în primul rând motivația Platformei: „În 2018, România va celebra centenarul Marii Uniri. 100 de ani au însemnat cicluri dramatice, de la totalitarism către democraţie, de la războaie şi crize profunde la integrarea în NATO şi Uniunea Europeană. Dacă vrem ca România să crească, avem nevoie de o reformă profundă a statului. Avem nevoie de o reîmprospătare profundă a clasei politice, de principii pe care noi, ca societate, să ni le asumăm dincolo de angajamente politice şi cicluri electorale. De aceea, vă propun Platforma #Romania100 – România la 100 de ani – 10 principii ale unei guvernări pentru cetăţeni, însoţite de un portofoliu de proiecte naţionale care cred că ar trebui continuate sau începute de guvernul viitor. O platformă pentru a ne recâştiga încrederea în România şi în noi înşine“. Citiți și „decalogul” lui Dacian Cioloș și vă veți convinge.
Și-atunci, cu siguranță vi se va părea inutilă potca asta pe seama unor idei de bun simț. Există, totuși, cineva care se bucură. Cine? Nu spun. Vă las să găsiți singuri răspunsul. Gândiți-vă la alegeri, la viitorul guvern, dar și la centenarul din 2018, după ce veți citi și cronica orașului Sibiu, din pasajul de la „Bulevardul” de altădată, urcând și coborând treptele (o idee de excepție, precizez): în „1918 – Sibiul a devenit parte a României de astăzi (sic!), urmare a Tratatului de la Trianon”. Cine va avea ochi să vadă, va înțelege de ce.