Reprezentanții organizației WWF România cred că în România este nevoie de înființarea imediat a Serviciului de Urgență pentru Animale Sălbatice, după ce miercuri la Sibiu un urs care se plimba prin oraș a fost împușcat mortal.
„Este clar că în astfel de situații este nevoie de un regulament privind modul de intervenție și oameni instruiți să poată interveni calm și eficient. Serviciul operaționalizat în toate zonele cu potențial de conflict om-animal ar trebui să aibă competențele și dotările necesare încât să ne asigure că, de fiecare dată, se ia decizia corectă și se intervine calculat, căutând în primul rând soluții care să nu implice împușcarea animalelor”, spun cei de la WWF România.
VEZI AICI IMAGINI VIDEO ȘI FOTO CU URSUL UCIS DE AUTORITĂȚI LA SIBIU
Potrivit acesteia, în lipsa unui sistem de intervenții și a unei proceduri clare, astfel de cazuri vor mai apărea, iar reacția autorităților va lăsa loc interpretărilor.
Ministrul Mediului, Cristiana Pașca-Palmer, a anunțat, săptămâna trecută, că autoritățile intenționează să creeze un Serviciu de Urgență pentru Animale Sălbatice (SUAS), gândit în colaborare cu Ministerul de Interne.
VEZI AICI VIDEO CU MOMENTUL ÎN CARE URSUL A FOST ÎMPUȘCAT
Reamintim că un urs care s-a plimbat preț de trei ore prin Sibiu, a fost împușcat mortal miercuri dimineață în curtea unei intreprinderi de pe strada Lungă din Sibiu.