Vasile Dîncu a opinat miercuri pe contul său de Facebook că împușcarea ursului de la Sibiu este un fapt tragic și că este ”exact ca și prostia românească”.
Vicepremierul Vasile Dîncu și-a exprimat indignarea pe Facebook, vizavi de ceea ce s-a întâmplat miercuri cu un urs care s-a plimbat trei ore prin oraș și a sfârșit prin a fi împușcat. ”Acum vreo patru ani am scris, în cheie ironică și gust amar, un text despre un episod ciudat de prostie colectivă. Împușcarea ursulețului la Sibiu este deja un fapt tragic. Mi-e și greu să scriu despre asta”, a spus Vasile Dîncu.
VEZI AICI IMAGINI VIDEO ȘI FOTO CU URSUL UCIS DE AUTORITĂȚI LA SIBIU
Dîncu mai spune că a fost pus în dificultate de fiul său legat de această întâmplare. ”România alunecă spre liliputanism, așa li se pare copiilor. Adrian, fiul meu, m-a întrebat aseară de ce o țară ca a noastră, adică mare, am dedus eu, aleargă de două săptămâni după un urs. Ce, îmi zice el, suntem Andorra sau Liechtenstein? (…). Sunt sigur că aceste țări mici, dar bine organizate, nu ar ajunge niciodată într-o așa situație penibilă, chiar dacă i-ar invada 20 de urși. (…) Lupta autorităților cu fiara care a atacat România pare una fără sfârșit. Exact ca și prostia românească”, a scris la momentul respectiv Vasile Dîncu.
VEZI AICI VIDEO CU MOMENTUL ÎN CARE URSUL A FOST ÎMPUȘCAT
Dîncu a făcut aceste precizări pe Facebook în contextul în care, miercuri, la Sibiu, a fost împușcat un urs care a ajuns pe străzile orașului.