Cod portocaliu de vreme rea în 14 județe. La Sibiu avem cod galben de ploi

ploiNu mai puțin de 14 județe se află sub cod portocaliu, iar alte 21 sunt sub cod galben de ploi. Printre acestea se numără și Sibiu. Codul galben este valabil în perioada 11 octombrie, ora 15:00 — 13 octombrie, ora 10:00.

Un număr de 14 județe vor intra sub Cod portocaliu de vreme rea începând de marți seară în timp ce pentru alte 21 de județe a fost emis un Cod galben, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), citat de agerpres.ro. În intervalul 11 octombrie, ora 18:00 — 12 octombrie, ora 20:00, județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Brăila, Buzău, Prahova, Constanța și Tulcea, precum zona de munte aferentă județului Dâmbovița se vor afla sub Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ, ninsori la munte și intensificări susținute ale vântului. În aceste zone se vor cumula cantități de apă ce vor depăși 50…60 l/mp și pe arii restrânse 80…90 l/mp.
Pe de altă parte, în perioada 11 octombrie, ora 15:00 — 13 octombrie, ora 10:00, județele Maramureș, Cluj, Bistrița-Năsăud, Alba, Mureș, Harghita, Hunedoara, Sibiu, Brașov, Covasna, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Dâmbovița și municipiul București se vor afla sub Cod galben de ploi.
Potrivit meteorologilor, în special în sud-estul, estul și centrul țării, precum și în zonele montane și submontane, cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp. La munte, îndeosebi în zona Carpaților Orientali și Meridionali, treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă.
Vântul va prezenta intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze ce vor depăși la rafală 55…65 km/h cu precădere în regiunile estice și la munte și pentru intervale scurte de timp peste 75…80 km/h în zona litoralului, dar și pe crestele înalte de munte, unde va viscoli ninsoarea.

Ultima oră