Cardurile de sănătate inutilizabile și marți dimineață. Problema se agravează
foto: arhivă

card de sanatateRomânii nu pot să utilizeze de mai bine de 24 de ore cardurile electronice de sănătate. Sistemul informatic se ”încăpățânează” să stea blocat și cei din Ministerul Sănătății par să nu aibă soluții pentru rezolvarea problemei.

Sistemul informatic al cardului național de sănătate nu funcționează nici marți dimineață din cauza unor probleme tehnice de comunicație între unele componente, anunta agerpres.ro. Sistemul este nefuncțional de 24 de ore. Casa Națională de Asigurări de Sănătate precizează că, până la remedierea problemelor apărute, confirmarea semnării prin cardul de sănătate a serviciilor medicale/ prescrierii rețetelor/ eliberării medicamentelor va putea fi efectuată în modul offline.
„Serviciile operate în acest interval vor trebui încărcate în PIAS în maxim trei zile lucrătoare calculate de la ora zero a zilei următoare datei prestării serviciului, conform prevederilor legale în vigoare”, precizează reprezentanții CNAS pe site-ul instituției.

Ultima oră