Rușine să le fie! Este gândul ce mi-a venit instantaneu în minte, după ce am văzut clipul cu tinerii din Regatul Unit care, în stupizenia lor, i-au spus unei femei că nu e femeie, ci imigrantă, după ce femeia însăși se apăra, în fața agresiunii lor, spunând că e femeie. Iar, ca să-și dovedească disprețul deplin, au spus că nu iubesc românii, după ce femeia a recunoscut că e româncă. Acelor tineri le-aș spune direct Shame on you!, dacă aș putea s-o fac. Sunt, însă, prea departe de ei și, zău, n-aș bate drumul spre Marea Britanie numai pentru asta.
Interogatoriul luat femeii a fost filmat. Și ca orice produs imoral a ajuns pe internet. Acesta e obiceiului împământenit, de când libertatea globală de navigare a devenit pericolul virtual nr. 1 pentru mințile oamenilor. Generațiile care-au deschis ochii pe internet se bucură de asemenea produse nu doar pentru binefacerile lor, dar, probabil, și pentru că numai așa își mai pot potoli frustrările. Sunt frustări de copii nemulțumiți de toți, începând cu părinții, și de toate, după ce cunosc propria lor condiție socială. Vor mai multe și mai repede decât doreau oricare din generațiile precedente, la aceleași vârste. Este și acesta efectul comunicării anonime, singura șansă, pentru unii, de-a nu fi contraziși sau pedepsiți. Efect pervers, de altfel, pentru că le accentuează cinismul ascuns în gene și singurătatea sufletească, de care vor să scape dezlănțuidu-se pe internet cu tot ce trece prin mințile lor înfierbântate.
În timpul nostru, clipul cu tinerii irlandezi a putut fi și un efect al „Brexit”-ului: ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, prin voința poporului – așa se spune în democrație, dar cine mai știe dacă este chiar așa? – manifestată prin referendum. Un referendum pentru campionii britanici ai noului val anti-european, Nigel Farage și Boris Johnson, actualul ministru de Externe. Fără „Brexit”, tinerii irlandezi și-ar fi văzut de-ale lor, poate, în atragătoarele pub-uri din Belfast. Că de James Joyce, mă îndoiesc să fi fost atrași. Iar mesajele inflamante ale unora ca Farage sau Johnson au avut darul de-a le suci gândurile împotriva străinilor. Iată cum până și în patria parlamentarismului democratic a fost posibil să dispară dezinteresul față de alții. Fără „Brexit” tinerii care s-au filmat, din spate, jignind o femeie, rămâneau doar ridicoli.
Am facut parte din prima serie de copii care au studiat engleza, din clasa a V-a, după ce rusa a fost scoasă din învățământul românesc, la mijlocul epocii comuniste. N-am aflat și nu cred c-o să aflu vreodată de ce a trebuit să fie scoasă. De ce nu putea „conviețui”, măcar în școli, cu alte limbi proprii marilor culturi europene la fel ca și cultura rusă. Cu siguranță, însă, motive politice, la fel de imbecile, pardon, populiste, ca și cele care au dus la „Brexit”, au fost la originea acelei măsuri. Dar, prin limba străină învățată la școală de-atunci, noi, copiii am făcut cunoștință cu marea cultură de limbă engleză. Habar n-aveam că, la mijlocul secolului XX, Winston Churchill, omul care a salvat Insula de furia nazistă, a „împins” România în brațele tătucului Stalin. Evident, ca să apere Occidentul – deci și Regatul Unit – de pericolul bolșevic. Și pentru ce-a urmat și unde am ajuns, la mulți români le dau lacrimile și astăzi. Însă, la mijlocul anilor 60, nouă ni s-au deschis porțile spre opera marelui Will, cel care scria atât de frumos, în urmă cu o jumătate de mileniu, că un trandafir ar mirosi la fel oricum i s-ar spune. Întocmai ca și omul, care este om, indiferent de limba în care spune „Te iubesc!” sau la cine se roagă pentru liniștea lui interioară.
Trăim în actualitate pilda bogatului indiferent față de suferințele trăite de alții, la poarta moșiei sale. Rușine să le fie celor care au puterea de a-i molipsi pe alții, în special pe tineri, să trăiască precum bogatul evanghelic.
Shame on them!
