Liberalii s-au decis. Merg pe mâna Alinei Gorghiu după abdicarea lui Blaga

gorghiuFoștii PDL-iști au decis sâmbătă după amiază să nu mai propună nici un copreședinte la șefia PNL și să o susțină pe Alina Gorghiu pentru funcția de președinte al partidului.

Vasile Blaga a declarat sâmbătă că, după o dezbatere serioasă, foştii democrat-liberali au decis să renunţe la copreşedinţia partidului şi PNL să aibă un singur preşedinte în persoana Alinei Gorghiu, decizia fiind luată cu un vot împotrivă şi patru abţineri, anunță mediafax.ro. „După o dezbatere serioasă, cu un singur vot împotrivă şi 4 abţineri am hotărât să renunţăm la copreşedinţia partidului pentru că suntem de fapt un singur partid şi PNL să aibă un singur preşedinte în persoana Alinei Gorghiu”, a declarat Vasile Blaga, la finalul celor două reuniuni ale democrat-liberalilor şi liberalilor.
De asemenea, el a confirmat şi faptul că aripa PDL l-a împuternicit pe Daniel Buda să semneze listele cu candidaţi pentru alegerile din decembrie. „Sunt convins că am ales soluţia cea mai bună, (..) că este calea cea mai corectă”, a mai spus Vasile Blaga, precizând că va sprijini în continuare PNL şi pe Alina Gorghiu.

Ultima oră