Angelina și Brad s-au înțeles în privința celor șase copii. Cum vor decurge lucrurile după divorț

angelinaCelebrul cuplu de la Hollywood pare să fi ajuns la un acord în privința copiilor. Angelina Jolie și Brad Pitt trec printr-un proces de divorț.

Angelina Jolie și Brad Pitt ar fi ajuns la înțelegere cu privire la cei șase copii ai lor, potrivit TMZ.com care citează surse confidențiale. Acestea le-au declarat jurnaliștilor că ”Brangelina”, celebrul cuplu de la Hollywood care trece printr-un divorț, a căzut de acord în privința copiilor la recomandarea Los Angeles County Department of Children and Family Services (DCFS), structură ce se ocupă de protecția familiei, informează Xinhua News citat de agerpres.ro. Atât Jolie cât și Pitt vor merge la ședințe de consiliere, iar actorul a fost de acord să fie testat din nou de o posibilă dependență de droguri și alcool, deși investigația anterioară a arătat rezultate negative, a mai scris vineri TMZ.com.
Actrița va primi custodia tuturor celor șase copii, iar Pitt va avea drept la vizite. Prima lui întrevedere cu copiii va fi, însă, supravegheată de un terapeut care va decide împrejurările în care vor avea loc vizitele ulterioare, mai arată sursa citată.
Angelia Jolie, în vârstă de 41 de ani, a depus cererea de divorț la 19 septembrie la tribunalul din Los Angeles, invocând diferende ireconciliabile între ea și Brad Pitt. După depunerea cererii de divorț au circulat mai multe zvonuri potrivit cărora despărțirea vedetelor ar fi fost declanșată de o dispută ce a avut loc în timpul unei călătorii cu un avion privat când Pitt, presupus sub influența alcoolului, ar fi fost agresiv cu unul dintre copii. O anchetă este în desfășurare în acest sens.

Angelina și Brad s-au înțeles în privința celor șase copii. Cum vor decurge lucrurile după divorț

Ultima oră

Comentariul meu

Publică