Au fost desemnați câștigătorii Concursului ”Sibiul cercetătorilor – știință, tehnologie și cultură”

noaptea cercetatorilor sibiuConcursul ”Sibiul cercetătorilor – ştiinţă, tehnologie şi cultură” organizat în cadrul evenimentului NOAPTEA CERCETĂTORILOR și-a propus sporirea interesului tinerei generaţii pentru domeniile ştiinţific şi tehnic, având ca tematică exemplificarea prin tehnici vizuale a modului în care rezultatele diverselor cercetări şi experimente pot avea efecte vizibile asupra dezvoltării şi prosperităţii oraşului Sibiu.

Concursul a fost lansat la data de 26 mai și a fost încheiat în 26 septembrie, timp în care 28 de echipe formate din tineri elevi și studenți și-au pus imaginația la încercare, iar pasiunea acestora pentru știință și cercetare a dat roade prin prezentarea publică a unor proiecte interesante, inedite și provocatoare.
Echipele de proiect au avut ca sarcină realizarea unor proiecte inovative, științifice sau tehnice, cu caracter experimental – demonstrativ. Aceste proiecte au fost filmate și prezentate public pe pagina de Facebook a concursului unde au putut fi vizualizate și votate.
Evaluarea și punctarea proiectelor propuse a fost făcută cu respectarea următoarelor criterii prezentate și în Regulamentul oficial al Concursului: caracterul aplicativ al proiectului propus; impactul proiectului asupra dezvoltării orașului Sibiu și îmbunătățirii calității vieții locuitorilor orașului; modul de prezentare al proiectului în cadrul filmului; numărul de voturi (like-uri) primite pe pagina de Facebook.
În urma jurizării proiectelor au fost selectate echipele câștigătoare. Au fost acordate trei premii în funcție de vârsta și categoriile instituțiilor din care au provenit concurenții. La categoria ”Facultate” a fost premiat proiectul cu tema ”Proiectarea și realizarea unui robot labirint” prezentat de Facultatea de Inginerie, în coordonarea Prof univ.dr. Racz Sever Gabriel și realizat de studenții de la specializările Mecatronică și Calculatoare. Premiul pentru categoria ”Liceu” a fost decernat proiectului intitulat ”Turnul Bionic” prezentat de Colegiul Economic ”George Barițiu” în coordonarea Prof. Carmen Stănese. La categoria ”Gimnaziu”, premiul a revenit echipei Școlii Gimnaziale ”Nicolae Iorga” pentru proiectul ”AID Robotic Cube Solver” coordonat de Prof. Marin Renet.
Pentru premiile speciale au fost stabiliți următorii câștigători: premiul ”Echipa cu cel mai inovativ proiect” a revenit studenților de la Facultatea de Științe coordonați de Prof.univ.dr. Dana Simian care au propus proiectul ”Arcadia, o lume virtuală”. Premiul ”Echipa cu cel mai bine realizat film de prezentare a revenit unei tinere eleve cercetătoare de la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr” coordonată de Prof. Aurora Dobrescu pentru prezentarea proiectului ”Polimeri naturali în gastronomia moleculară” . Premiul pentru ”Echipa cu cel mai aplicativ experiment”  a fost acordat pentru două proiecte: ”Robocar controlat prin Bluetooth cu ajutorul Smartphone-ului” semnat de echipa Colegiului Național ”Gheorghe Lazăr” în coordonarea Prof. Ioan Stoia și ”ProShow”, proiect propus de echipa Colegiului Tehnic Energetic coordonată de Prof. Carmen Barb. Premiul denumit ”Cea mai amuzantă echipă” a fost acordat echipei Colegiului Național ”Octavian Goga” care a proiectat ”Ceasul viitorului” sub coordonarea Prof. Daniela Florentina Ileșan.
Participanții la concurs și câștigătorii sunt așteptați la Festivitatea de premiere care va avea loc în deschiderea evenimentului european Noaptea Cercatătorilor, vineri 30 septembrie, ora 15 în Aula ”Avram Iancu” a Facultății de Litere din Sibiu, Bd.Victoriei, Nr.5-7.
Premierea tinerilor cercetători se dorește a fi o avanpremieră a celui mai așteptat eveniment științific al toamnei, NOAPTEA CERCETĂTORILOR.
Reamintim că deschiderea ediției 2016 a Nopții Cercetătorilor va avea loc vineri 30 septembrie, începând cu ora 16. Sibienii sunt așteptați cu aproximativ 80 de standuri, în 7 locaţii: Facultatea de Inginerie, Facultatea de Științe, Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului, Facultatea de Medicină, Facultatea de Drept, Facultatea de Litere și Arte / Facultatea de Ştiințe Socio –Umane, Facultatea de Ştiințe Economice.
Experiența organizării evenimentului din anii trecuți demonstrează că NOAPTEA CERCETĂTORILOR este așteptată, publicul sibian fiind deja cucerit de toate acțiunile organizate de Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu într-o atmosferă neconvențională, cu momente de excepționale, inedite, pentru adulți, tineri și copii fascinați de lumina științei care prinde strălucire prin eforturile susținute ale echipelor de cercetare.

Ultima oră

Comentariul meu