Copreședintele PNL, Vasile Blaga, a anunțat miercuri după amiază că și-a dat demisia din funcția deținută. Aceasta vine ca urmare a deciziei DNA de a îl pune sub urmărire penală pentru trafic de influență.
Vasile Blaga a demisionat miercuri din funcția de copreședinte al Partidului Național Liberal și coordonator al campaniei electorale pentru alegerile parlamentare. ”În urma acuzațiilor care mi s-au adus astăzi, îmi voi dovedi nevinovăția în fața instituțiilor abilitate. Eu însumi sunt garantul respectării Statutului PNL și a tuturor deciziilor partidului. Nu pot să cer colegilor mei să respecte criteriile de integritate, iar eu să nu o fac. Ca atare, voi acționa în consecință și îmi depun demisia din funcția de copreședinte al Partidului Național Liberal și din cea de șef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an”, a anunțat Blaga. Reacția sa vine după ce DNA a anunțat că procurorii anticorupție au dispus urmărirea penală față de senatorul Vasile Blaga, la data faptelor secretar general al unui partid aflat la guvernare, pentru trafic de influență.
Copreședintele PNL Vasile Blaga este acuzat de primirea în mod repetat, în perioada 2011 — 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum și de la Gheorghe Ștefan a sumei de 500.000 euro, despre a căror proveniență avea cunoștință.
În dosar, sunt urmăriți penal Gheorghe Ștefan, la data faptelor vicepreședinte al unui partid aflat la guvernare și primar al municipiului Piatra Neamț, pentru trafic de influență și folosirea influenței funcției de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, și Horațiu Bruno Berdilă, reprezentant al unei societăți comerciale, pentru cumpărare de influență.
Procurorii susțin că, în 2009, în cadrul formațiunii politice aflate la guvernare, a existat o înțelegere vădită între persoane cu funcții de conducere — secretarul general Vasile Blaga și vicepreședintele Gheorghe Ștefan—, în sensul obținerii de bani pentru partid.
„Potrivit înțelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale și instituțiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică unor firme dispuse să ‘cotizeze’ pentru formațiunea politică din care cei doi făceau parte. În acest sens, suspectul Ștefan și-a folosit în mod direct influența deținută în mediul politic și a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană”, precizează DNA.
Procurorii au constatat că respectiva persoană fusese agreată de Gheorghe Ștefan și Vasile Blaga și a fost dispusă să contribuie — indirect — la finanțarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferențială a unor contracte de achiziție publică unor diverse societăți indicate.
„În perioada 2011 — 2012, Gheorghe Ștefan l-a informat pe Vasile Blaga asupra demersurilor prin care, prin intermediul directorului unei companii naționale din domeniul energiei, se urmărea obținerea de bani pentru partid. Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie națională, prin licitații trucate, cu firma suspectului Berdilă, acesta a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procentaj prestabilit din valoarea contractelor”, susțin procurorii.
Astfel, menționează DNA, în perioada 2011 — 2012, Gheorghe Ștefan i-a garantat persoanei numite prin influența sa că va fi menținută în funcția de conducere la compania națională din energie dacă vor fi atribuite societății reprezentate de Berdilă o serie de contracte de achiziții servicii și produse IT.
„În paralel, Ștefan i-a promis lui Berdilă că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma omului de afaceri să câștige licitațiile publice organizate, iar, în schimb, a pretins și a primit un procentaj cuprins între 10 și 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine și pentru formațiunea politică din care făcea parte suma totală de aproximativ 25.000.000 lei. Primirea în mod repetat de către suspectul Vasile Blaga, în perioada 2011 — 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum și de la suspectul Gheorghe Ștefan a sumei de 500.000 euro, despre a căror proveniență avea cunoștință, prin prisma celor de mai sus, a reprezentat consfințirea înțelegerii anterioare”, mai arată DNA.