Ioan Gyuri Pascu a ajuns acasă la Agnita, acolo unde va fi condus pe ultimul drum vineri la prânz. Trupul neînsuflețit al actorului a fost depus la capela din cimitirul evanghelic, cortegiul funerar fiind primit cu aplauze de agnițeni.
Actorul și muzicianul Ioan Gyuri Pascu a fost întâmpinat, miercuri seara, cu aplauze, la sosirea cortegiului funerar la capela din cimitirul din evanghelic din Agnita, orașul natal al artistului, anunță agerpres.ro. Apropiați ai actorului, rude, prieteni, vecini, oameni simpli care l-au cunoscut, toți mărturisesc un imens regret pentru pierderea celui care a făcut cinste orașului Agnita, decorat în 2009 cu diploma de cetățean de onoare al orașului. Înmormântarea va avea loc vineri, de la ora 12,00. Actorul va fi înmormântat lângă părinții și sora sa.
”Sunt momente așa de grele. (…) A fost un om atât de frumos, creativ, inteligent, cu un suflet enorm. Am fost și la spectacolele lui. (…) Să știi, Gyuri, că te iubim”, a declarat profesoara Aura Roca, fosta dirigintă din liceu a lui Ioan Gyuri Pascu.
Ioan Gyuri Pascu a murit luni, la vârsta de 55 de ani. Decesul a survenit în urma unui stop cardiorespirator. Colegiul Medicilor din Municipiul București (CMMB) a informat miercuri că s-a autosesizat în cazul decesului lui Ioan Gyuri Pascu. „În urma informațiilor apărute în mass-media privind faptul că un echipaj al Serviciului de Ambulanță l-a consultat pe Ioan Gyuri Pascu și i-a pus diagnosticul de ‘atac de panică’, Colegiul Medicilor din Municipiul București (CNMB) s-a autosesizat. Rezultatele investigației vor fi făcute publice”, se arată într-un comunicat al CMMB.