FOTO - Primarul din Klagenfurt în vizită la Sibiu. I-a adus un cadou lui Astrid Fodor

fodorJoi, 22 septembrie, Sibiu și Klagenfurt, orașe înfrățite de 20 de ani, s-au reîntâlnit prin primarii lor. Primarul Astrid Fodor a primit la sediul Primăriei Sibiu vizita omologului din orașul austriac, dr. Maria-Luise Mathiaschitz. La întrevedere au participat și președinții comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Sibiu.

Aceasta este prima vizită în Sibiu a primarului Mathiaschitz, după ce a câștigat alegerile în martie 2015. Ca primă impresie despre Sibiu aceasta a subliniat atmosfera deosebită și caldă pe care a simțit-o imediat în centrul Sibiului.
“Klagenfurt este unul dintre orașele înfrățite cu care Sibiul intenționează să strângă relațiile, pentru schimburi de bune practici și experiență. Discuția cu doamna primar Mathiaschitz a fost o trecere în revistă a celor mai importante proiecte desfășurate de cele două orașe în prezent. Au purtat discuții pe tema proiectelor finanțate din fonduri proprii și atrase, de la programele pentru modernizarea infrastructurii și până la noul sistem de gestionare a deșeurilor. Crearea zonei metropolitane a fost un subiect important în contextul în care Sibiul dorește să atragă fonduri structurale pentru îmbunătățirea legăturilor cu localitățile din jur.”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Discuțiile au continuat pe tema rezultatele alegerilor locale din Sibiu din acest an și structura Consiliului Local în urma acestora. Modernizarea infrastructurii Sibiului a fost de asemenea un subiect discutat pe larg, ca un proiect în desfășurare în ultimii 15 ani. Primarul Astrid Fodor a descris eforturile administrației locale de a îmbunătăți rețeaua de drumuri, dar și de a moderniza rețelele de apă și canalizare.
fodor2
I-a dăruit un cadou lui Fodor
De asemenea, ca subiect foarte actual pentru Sibiu, cei doi edili au comparat sistemele de gestionare a deșeurilor din cele două orașe pentru a analiza soluțiile găsite de orașul austriac la provocările cu care Sibiul va începe să se confrunte din 1 noiembrie.  La finalul vizitei, primarul Mathiaschitz a dăruit un tablou reprezentând orașul Klagenfurt, acesta urmând să fie expus în biroul primarului Sibiului.

Ultima oră