Anunț important pentru locuitorii din Șelimbăr. Ce au decis cei de la Apă Canal

strazi pamant Selimbar (8)Cei de la Apă Canal au anunțat vineri că în urma măsurilor de igienizare și dezinfecție a rețelelor de apă cuprinse în zona străzilor Theodor Aman, Ștefan Luchian, Ghe. Pătrașcu din comuna Șelimbăr, apa potabilă furnizată se încadrează în parametrii fizico-chimici și bacteriologici de potabilitate, în conformitate cu legislația în vigoare.

”Începând cu data prezentei încetează restricția utilizării de apă pentru consumul și preparatul hranei, adresat locuitorilor celor trei străzi susmenționate”, se arată în informarea de presă. Personalul specializat al Apă Canal Sibiu monitorizează în permanență starea rețelelor și calitatea apei, prin efectuarea periodică a analizelor fizico-chimice și bacteriologice, cu respectarea strictă a programului aprobat de Direcția de Sănătate Publică Sibiu.
”Ne cerem scuze pentru situația ivită independent de voința noastră și vă asigurăm că facem toate demersurile pentru eviatrea pe viitor a unor astfel de incidente”, spune Mircea Niculescu, director general la Apă Canal. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel.0269.222.777, telverde 08008.202.202.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică