FC Hermannstadt joacă sâmbătă pe Municipal. Mărgărit nu poate conta pe doi titulari

fc hermannstadtFC Hermannstadt va juca sâmbătă, 24 septembrie, începând cu ora 17:00, pe Stadionul Municipal Sibiu, un nou meci oficial din Liga a III – a, Seria a V – a, etapa 4, în compania echipei ACS Comunal Recolta Dorolț. Cîrstean și Neacșa lipsesc din diferite motive.

Dupa victoria din prima etapa cu Zalaul și apoi remiza cu satelitul lui ASA TG. Mures, vinerea trecuta a venit o noua victorie, de data aceasta cu Gaz Metan Medias 2, Sibiul revine acasă în fața propriilor fani.
FC Hermannstadt joacă sâmbătă pe Stadionul Muncipal cu cei de la ACS Comunal Recolta Dorolț. La acestă partidă din echipa pregătită de Marian Mărgărit vor lipsi Cîrstean (datorită cartonașului roșu primit în meciul de la Mediaș) și Neacşa (accidentat).
”Obiectivul echipei noastre, până în iarnă, la mijlocul sezonului, rămâne clasarea pe unul din primele 3 locuri, precum și acela de a aduce sibienii la stadion. Este vital pentru echipa noastră să creeze o identitate și pentru asta avem nevoie de public, de spectatori care să ne susțină. FC Hermannstadt așteaptă toți iubitorii de fotbal la meci”, spune Directorul Sportiv Marius Lungu. Intrarea la meci este liberă.

Ultima oră