Mai multe blocuri din zona Aleea Frații Buzești vor rămâne fără apă la robinete din cauza unor lucrări de cuplare a rețelei noi a celor de la Apă Canal. Sistarea apei se face joi, 15 septembrie, între 8.00 și 18.00.
SC „Apă Canal” SA Sibiu anunţă că joi, 15 septembrie ac, între orele 08,00 – 18,00, vor avea loc lucrări de cuplare a rețelei noi de joasă presiune din zona Aleea Frații Buzești din Sibiu. În intervalul amintit, vor rămâne fără apă blocurile cu 4 etaje cuprinse în perimetrul: bulevardul Mihai Viteazul, Calea Cisnădiei și strada N. Iorga. Consumatorii din zona afectată sunt rugaţi să-şi asigure rezervele necesare de apă potabilă. Lucrările sunt executate de SC ”Linesoft” SRL Sibiu. Relaţii suplimentare pot fi obţinute la Dispecerat, tel. 0269.222.777, telverde 08008.202.202.