Anunț important de la primărie. Ce se întâmplă cu ajutoarele alimentare rămase în depozite

ajutoareÎn urma distribuirii ajutoarelor alimentare acordate de Uniunea Europeană către beneficiarii de pe listele inițiale și după distribuirea de cantități suplimentare către beneficiarii de venit minim garantat, de alocație pentru susținerea familiei, șomeri și persoane fără venituri, în depozitele Serviciul Public de Asistență Socială au rămas 888 de cutii cu ajutoare alimentare.

Pentru a distribui și aceste alimente, serviciul public amintit invită beneficiarii din următoarele categorii să ridice cantități suplimentare de ajutoare, în plus față de cele pe care deja le-au ridicat:
–    pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obținute din pensie sau din pensii cumulate, sunt de până la 450 lei/lună inclusiv;
–    pensionarii sistemului public de pensii, beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, acordată potrivit OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, al căror venit este de până la 450 lei/lună inclusiv;
–    invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, pensionarii I.O.V.R., persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri din motive etnice, persoanelor beneficiare de indemnizație de revoluționar, dacă nu realizează alte venituri în afară de cele provenite din drepturile bănești acordate de legile speciale, ale căror cuantum cumulat este de până la 450 lei/lună inclusiv.
Persoanele în cauză trebuie să se fi aflat pe lista inițială de distribuție și să se prezinte la depozit cu ultimul cupon de pensie și buletinul.
Beneficiarii vor primi câte două cutii cu alimente, fiecare conținând: 1 kg făină, 2 kg de mălai, o pungă de paste făinoase, 2 litri de ulei, 1 kg de zahăr, o conservă de carne de vită, 1 conservă de pateu, 1 kg de orez, o conservă de paste de tomate și o pungă de fasole boabe.
Redistribuirea va începe de miercuri, 7 septembrie, la sediul SC Bricomat SA, din Sibiu, Șos. Alba- Iulia, nr.112, de luni până vineri, între orele 8.30-14.30. Beneficiarii vor primi alimentele în ordinea sosirii la depozit, până la epuizarea ultimelor stocuri de alimente.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică