FOTO – Ediție de succes a evenimentului ”Târgul Olarilor”. Pledoarie pentru olărit în Piața Mare

olari 3Peste 130 de olari au deschis târg în Piaţa Mare din Sibiu, în 3 şi 4 septembrie 2016. Cu mic cu mare, zeci de mii de localnici şi turişti au luat cu asalt „Târgul Olarilor”, bucurându-se de minunățiile din lut.

Piaţa Mare a redevenit punct central al negoțului din Sibiu la acest sfârșit de săptămână: olari vârstnici, din centre renumite de olărit, şi tineri care inovează în arta ceramicii şi-au dat întâlnire în centrul municipiului Sibiu, la „Târgul Olarilor”. Au adus cu ei obiecte decorative şi obiecte utilitare, de la oale pentru sarmale şi căni pentru ţuică, la clopoţei, ulcioare de nuntă, vaze şi cahle; au explicat tehnicile după care au lucrat, s-au tocmit cu mușteriii şi au vândut marfa. Astfel, la ediția jubiliară cu numărul 50, „Târgul Olarilor” s-a dovedit a fi, din nou, locul de întâlnire al olarilor cu un Sibiu care așteaptă cu nerăbdare acest eveniment. olari 1În acest an, manifestarea a inclus activităţi pentru toate gusturile şi toate vârstele: cei mici şi cei mari, deopotrivă, au urmărit demonstraţiile la roata olarului ale meșterului Ion Rătezeanu, iar copiii au cunoscut bucuria de a face vase pe roata olarului şi de a le decora, în cadrul atelierelor special deschise în Târg.
„Târgul Olarilor” nu este o competiţie, dar juriul de specialitate acordă diplome olarilor care se afirmă în plan naţional şi în perimetrul târgului. Anul acesta, fiind o ediţie aniversară, au fost acordate premii olarilor care, de zeci de ani, contribuie la dezvoltarea Târgului de la Sibiu, precum şi meșterilor care au inovat prin creativitate şi design. olari 2Printre cei care au primit diplome în cadrul acestei ediții s-au numărat şi trei participanți din Sibiu: Atelierul Scout Nocrich, împreună cu Balint Csaba; Fabrica de Teracotă Mediaş; Atelierul de Ţiglărie Tradiţională de la Apoş – Asociaţia Monumentum. Juriul, format din prof. dr. Ilie Moise, Maria Barna, Ioana Luca şi Karla Roşca, a apreciat eforturile sibienilor de revitalizare a meșteșugului tradițional.

LISTA PREMIILOR ACORDATE ÎN CADRUL CELEI DE A 50-A EDIŢII A TÂRGULUI OLARILOR

PREMIUL I
LEŞ GAVRIL, Baia Mare – jud.Maramureş
MIHÁLY ILYÉS, Corund – jud. Harghita
PALL AGOSTON, Corund – jud. Harghitaolari 4
PREMIUL DE EXCELENŢĂ PENTRU PĂSTRAREA TRADIŢIEI ŞI FIDELITATE FAŢĂ DE TRADIŢIE
BETEA MIRON, Dobroţ, jud. Hunedoara
BORZA PETRU, Obârşa, jud. Hunedoara
BORZA MIRCEA, Obârşa, jud. Hunedoara
RĂTEZEANU ION, Găleşoaia, jud. Gorj
ATELIER DE FAMILIE SITAR, Baia Mare, jud. Maramureş
MISCHIU IOANA şi DUMITRU, Horezu, jud. Vâlcea
MATHE DENES şi CAROLINA, Corund, jud. Harghita
MOLNOS JOZSEF şi JULIANNA, Corund, jud. Harghita
BLEDEA ZAHARIA şi DOINA, Baia Mare, jud. Maramureş
TRUŞCĂ ŞTEFAN, Româna, jud. Olt
VITOS LASZLO, Miercurea Ciuc, jud. Harghita
PREMIUL PENTRU CERAMICA FIGURATIVĂ
NICOLAE DIACONU, Codlea, jud. Braşovolari 5
PREMIUL PENTRU RECONSTITUIREA CERAMICII ISTORICE
COCOCI IONEL, Vădastra – jud. Olt

PREMIUL PENTRU REVITALIZAREA MEŞTEŞUGULUI TRADIŢIONAL
ATELIERUL SCOUT NOCRICH şi BALINT CSABA
FABRICA DE TERACOTĂ MEDIAŞ
ATELIERUL DE ŢIGLĂRIE TRADIŢIONALĂ DE LA APOŞ, Asociaţia MONUMENTUMolari 6

PREMIUL PENTRU PROMOVAREA CERAMICII PRIN ATELIERE DE CREAŢIE
BRIŢĂ IOAN şi COSTINEANU CAROLINA, Dumbrava, jud. Timiş

Ultima oră