Crizele actuale din interiorul unor democrații europene ar trebui să fie, pentru noi, semnale de alarmă înaintea alegerilor din decembrie. Pentru prima dată, de la aderarea noastră la UE, se poate vorbi de așa ceva. În ce ne privește, nimeni nu ne va salva democrația, dacă nu vom fi în stare să ne-o apărăm. De răul dintre noi și din partea altora. De aceea, pentru următoarele două, trei luni suntem condamnați la responsabilitate civică și politică. NU doar cei care visează să fie aleși, dar și majoritatea tăcută pe care aceștia o vor reprezenta ca parlamentari.
Marea noastră problemă, după comunism, a fost și rămâne calitatea celor care se angajează în lupta electorală. Ne-am obișnuit să-i vedem ca pe niște indivizi dornici de putere. Și-atât. Puțini se gândesc că sunt plecați dintre noi, cu bune și rele, ca orice om. Marea necunoscută e pregătirea lor pentru (a face) politică. Căci politica (adevărată, nu cea despre care tot natuˈ spune că e curvă…) presupune multe calități. Înainte de toate, voința de a lucra pentru țară. Ei bine, primii chemați să treacă granițele individualismului spre asemenea cariere publice sunt intelectualii, presupunând că pot fi pregătiți și pentru a ocupa funcții de răspundere în societate.
Iar societatea noastră nu duce lipsă de intelectuali. Oameni cu carte, cum le spune românuˈ patriot. Numai că, la noi, încă de pe vremea comunismului multilateral deformant, calitatea de intelectual a fost umbrită de oportunism și impostură. Vreau să spun că vechiul regim (mai ales în ultima perioadă a existenței sale) i-a alterat formatul, astfel încât oricine, cu sprijin de la partid, putea deveni intelectual. Atunci s-au amestecat valorile, și nici astăzi nu s-au descurcat… Începând din anii 70 ai secolului trecut, pozițiile cheie se obțineau în deplin consens cu tezele „Toaˈșului Ceaușescu”, la fel ca doctoratele de după 1989 – cu îndrumători corupți. Așadar putem înțelege de unde ni se trage penuria de intelectuali valoroși (și pentru politică) de astăzi.
Radu Vancu este un tânăr intelectual, scriitor de talent, cadru universitar militant pentru un învățământ superior de calitate, traducător din marile literaturi ale lumii și cetățean sibian responsabil. Așadar, un exemplu rarisim de intelectual valoros, din generația ajunsă, astăzi, la o vârstă matură! Nu de puține ori și-a dovedit spiritul civic, prin atitudini critice față de aberațiile din politica românească. Am convingerea că este unul din cei pentru care politica este suverana legitimă a democrației. Carevasăzică, fără politică, nici democrație nu există! Cât privește opțiunile sale: „(…) limpezi și nete, sunt ale unui om care vrea integrare europeană cât mai profundă a României, convins că e singura noastră cale de a ne construi ca un popor de succes. Așa cum e România construită acum, adică strâmb, nu există angajare partinică posibilă – fiindcă prea adesea acele partide sau acele forțe politice care au părut a fi angajate în acest efort de europenizare a României au clacat rușinos. Iar integritatea te obligă să le sancționezi de îndată și pe ele” („Poetul și cetatea”, interviu luat de Minodora Sălcudean, în revista sibiană „CapitalCultural.”/ august 2016).
Așadar, la fel ca mulți alți români de bună credință, Radu Vancu nu se vede în politică sau, mai precis, i se pare prea „fragilă și riscantă” granița dintre „implicare și angajament”, motiv pentru care nu a „acceptat nicio formă de angajare partinică a scrisului [său] social-politic”. Mai pe românește, un om de conștiință ca Radu Vancu nu-și cheltuie talanții pe politica din țara lui, convins fiind de slăbiciunile partidelor noastre, inclusiv ale celor care, formal, s-au declarat susținătoare ale europenizării României, pentru că „au clacat rușinos”, când au fost la putere. Este doar un exemplu care arată de ce politica românească a pierdut oameni valoroși, precum sibianul Radu Vancu. Sau de ce, după peste un sfert de veac de la eliberarea de sub dictatura celui mai celebru impostor din politică, societatea românească trăiește în derivă. În opinia mea, cauza majoră ține de prezența, la nivelul elitelor conducătoare, a mentalităților depășite de noile realități. O asemenea clasă politică nu putea scoate la lumină oameni de calibrul unui Radu Vancu. Sau al unuia ca Mircea Dumitru, ministrul Educației, actualmente unul din cei mai apreciați logicieni, în lume, care a declarat sec, zilele trecute: „Nu mă interesează activitatea politică”. Liderii politici actuali, interesați formal-electoral de soarta țării, de sincronizarea ei cu UE, nu se pot decât bucura de asemenea declarații.
Suntem înaintea unor alegeri parlamentare, în urma cărora vom afla foarte repede cu ce ne-am ales. În condițiile globale de astăzi, timpul nu va avea răbdare cu noi. Creștinismul ne învață, iar istoria ne dovedește că întotdeauna turmele s-au risipit din cauza păstorilor slabi. Un adevăr pe care, azi, îl recunoaștem în milioanele de români plecați din țară. Iar marea lor majoritate s-a integrat în UE! În țara mumă, însă, mai avem de așteptat. Diferența asta poate explica de ce alegerile n-au fost câștigate cu promisiunii legate de integrarea profundă în UE. În alegerile de până acum, candidații au ocolit din motive electorale subiectul integrării ca „singura noastră cale de succes”, cum ar spune poetul Radu Vancu. .
Nu sunt convins că alegerile de la 11 decembrie vor aduce o schimbare radicală, din acest punct de vedere. Sper doar să nu mai ajungă în majoritatea parlamentară cei pe care i-am bănuit mereu adversari ai integrării profunde a României în UE. Cine sunt ei? Vă invit să vă dați singuri răspunsuri. Pentru mine, primii pe listă sunt nostalgicii după fostele regimuri politice trecute în neființă, acum aproape 27 de ani sau cu aproape un secol în urmă. Depinde din ce provincie istorică privești.