Samsung vrea să retragă de pe piață recent lansatul Galaxy Note 7. Device-ul are probleme

galaxy-note-7Cel mai mare producător de telefoane mobile din lume a făcut vineri un anunț care îi pune pe gânduri foarte serios pe cei ce folosesc terminale produse de această companie. Sud-coreeni vor să retragă de pe piață modelul Galaxy Note 7, datorită unor probleme pe care acest produs le are la baterie.

Grupul sud-coreean Samsung Electronics Co analizează o posibilă retragere de pe piață a telefoanelor Galaxy Note 7, după ce în presa au apărut informații referitoare la o posibilă problemă la bateria telefonului, a declarat vineri pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar, anunta agerpres.ro. Sursa a precizat că nu s-a luat încă o decizie finală cu privire la măsuri concrete precum intervalul de timp pentru o posibilă retragere și nici cât de multe telefoane ar putea fi afectate. Separat, agenția de presă sud-coreeană Yonhap a informat că Samsung Electronics a decis să amâne lansarea Galaxy Note 7 pe unele piețe importante din Europa, precum Marea Britanie și Franța. Samsung a refuzat că facă orice comentarii cu privire la o posibilă retragere a celui mai nou produs al său dar în urmă cu două zile a anunțat că livrările de smartphone-uri Galaxy Note 7 vor suferi unele întârzieri, deoarece firma a decis să facă unele teste suplimentare de calitate. Într-un comunicat de presă publicat vineri Samsung a informat că „efectuează o inspecție amănunțită” împreună cu partenerii săi a telefonului Galaxy Note 7 și că va da publicității rezultatele investigației în cel mai scurt timp posibil.
Galaxy Note 7 este comercializat în SUA și Coreea de Sud începând cu data de 19 august, la un preț de 988.900 woni (882 de dolari).
Dacă se va confirma existența unor probleme de calitate la Galaxy Note 7, Samsung ar putea avea de suferit deoarece grupul sud-coreean contează pe mai noul smartphone al său pentru a menține dinamica vânzărilor și a veniturilor în a doua jumătate a acestui an.

Ultima oră