iohannis are un nou purtător de cuvânt la cotroceni. negocierile au durat două săptămâni

puscalauPreședintele României are oficial un nou purtător de cuvânt. Acesta a fost prezentat miercuri la Palatul Cotroceni. Mădălina Dobrovolschi (Pușcalău) vine de la TVR, dar a devenit cunoscută la pupitrul Știrilor B1TV.

Mădălina Dobrovolschi (Pușcalău) este noul purtător de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis. Ea a fost prezentată miercuri, la Palatul Cotroceni, anunta agerpres.ro. „Mă onorează această propunere, acest nou rol pe care mi-l asum începând cu această seară”, a declarat ea. „Ca jurnalist, am avut un crez pe care îmi doresc să îl port mai departe și în acest nou rol (…) — acela de a informa corect publicul. Cred că aceasta este misiunea noastră”, a spus Mădălina Dobrovolschi.
Ea a mărturisit că a avut nevoie de aproximativ două săptămâni în care să se gândească dacă acceptă propunerea pentru funcția de purtător de cuvânt.
„A fost o discuție undeva la jumătatea lunii august”, a povestit ea. „Este, până la urmă, și dorința mea, de a mă implica mai activ în ceea ce înseamnă prezența publică, pentru că îmi doresc să particip la ceea ce înseamnă schimbarea în bine a României”, a adăugat noul purtător de cuvânt al șefului statului. Mădălina Dobrovolschi are 32 de ani și a absolvit Facultatea de Filosofie. Timp de peste 10 ani a activat în televiziune în calitate de reporter, prezentator de știri, realizator de emisiuni, moderator de talk-show. Șeful statului nu mai avea purtător de cuvânt din aprilie anul trecut când Tatiana Niculescu-Bran și-a anunțat retragerea din această funcție.

Ultima oră

Comentariul meu