Zeci de cetățeni moldoveni prinși muncind la negru, la o firmă din Mediaș

sedere-ilegalaUn număr de 56 de cetățeni din Republica Moldova au fost prinși muncind fără forme legale, la o firmă din municipiul Mediaș, potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul General pentru Imigrări.

Moldovenii au intrat legal pe teritoriul României, cu paşapoarte biometrice, care le permitea o şedere pe teritoriul ţării de 90 de zile, fără a avea, însă, drept de muncă. În 23 august, inspectorii de la Biroul pentru Imigrări din județ i-au depistat în cadrul unei acţiuni pe linia combaterii muncii ilegale a străinilor. Societatea comercială nu a solicitat pentru cei 56 de cetăţeni moldoveni, bărbaţi şi femei, cu vârste cuprinse între 22 şi 35 de ani, avize de muncă sau de detaşare.
“Urmare a celor constatate, faţă de societatea comercială sunt în desfăşurare activităţi în vederea constatării săvârșirii infracţiunii prevăzute de art. 264 alin. 4 din Legea 53/2003 – Codul Muncii privind <… primirea la muncă a mai mult de cinci persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract de muncă>”, se arată în comunicatul de presă transmis marți, de către Biroul pentru Imigrări.

Ultima oră