Cum a scăpat fostul primar al Şelimbărului de controlul judiciar. Greșeală majoră a procurorilor în cazul Maricuța

wpid-captura-maricuta-2.jpgFostul primar al Şelimbărului, Daniel Maricuţa, urmărit de DNA într-un dosar cu un prejudiciu de peste 100 de milioane de euro, a scăpat de controlul judiciar dintr-o greşeală a procurorilor. Pare ireal dar chiar așa s-a întâmplat.

Procurorii au greşit datele pe mandatul de prelungire a măsurii, iar Maricuţa a câştigat după ce a contestat măsura în instanţă, anunta adevarul.ro.
”Prin ordonanţa procurorului din data de 20.05.2016, dată  în dosarul nr. 40/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul M.I.D. pe o durată de 60 de zile începând cu data de 24.05.2016 şi până la data de 23.07.2016 inclusiv. Prin ordonanţa procurorului din data de 22.07.2016, s-a dispus prelungirea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat, pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 24.07.2016 şi până la data de 21.09.2016 inclusiv. Potrivit dispoziţiilor art.215 ind.1 din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, măsura controlului judiciar se poate dispune de către procuror sau de către judecătorul de drepturi şi libertăţi pe o durată de cel mult 60 de zile. De asemenea, prin art. 271 din Codul de procedură penală se stabileşte că, în calculul termenelor privind măsurile preventive sau orice măsuri restrictive de drepturi, ora sau ziua de la care începe şi cea la care se sfârşeşte termenul intră în durata acestuia. Procedând la calculul termenului de 60 de zile pentru care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul M.I.D.,  prin ordonanţa procurorului din data de 20.05.2016, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată că acesta s-a împlinit la data de 22.07.2016, orele 24,00. Potrivit dispoziţiilor art.268 alin.2 din Codul de procedură penală, când o măsură procesuală nu poate fi luată decât pe un anumit termen, expirarea acestuia atrage de drept încetarea efectului măsurii. În fine, art.241 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală prevede că măsurile preventive încetează de drept la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori, în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii în primă instanţă, la împlinirea duratei maxime prevăzute de lege.   Coroborând toate aceste dispoziţii legale, instanţa constată că, la data de 22.07.2016, orele 24,00, măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul M.I.D. prin ordonanţa procurorului din data de 20.05.2016, dată  în dosarul nr. 40/P/2014 a încetat de drept, în condiţiile în care prelungirea acestei măsuri a fost dispusă doar începând cu data de 24.07.2016. Prin urmare, prin ordonanţa din data de 22.07.2016, procurorul a dispus prelungirea unei măsuri preventive care încetase de drept şi care încetase să mai producă efecte”, se arată în motivarea instanţei.

Cum a scăpat fostul primar al Şelimbărului de controlul judiciar. Greșeală majoră a procurorilor în cazul Maricuța

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică