video - ”setea” de baschet potolită cu o victorie pentru csu. sibiul bate dinamo la memorialul ”tordai”

hardy csu sibiuCSU Sibiu a învins pe Dinamo în primul meci disputat de echipa lui Dan Fleșeriu în fața propriilor fani în această vară. Bogdan Popescu a fost jucătorul meciului, dar partida s-a încheiat cu galeria rostind numele lui ”Toci”, omul care a făcut istorie sub culorile galben albastre.

Interes mare pentru baschet la Sibiu. Dacă în anii trecuți la memorialul Tordai, la primele meciuri tribunele Sălii Transilvania erau aproape goale, joi seară, în ciuda faptului că turneul are loc într-o perioadă de vacanță și concedii, sala unde CSU joacă meciurile de acasă, a fost aproape plină. Mulți fani ai lui Fleșeriu&co au venit să vadă la lucru vechea și totodată noua echipă, mai ales că CSU a jucat împotriva unui adversar de tradiție, Dinamo București.
Meciul nu a fost deloc unul de vacanță și asta în pofida faptului că ambele echipe sunt încă la primele teste oficiale înainte începerea viitorului sezon. Sibienii au jucat cu ambiție, dar nici dinamoviștii nu s-au lăsat mai prejos. Oaspeții au fost la timona jocului în dese rânduri, dar finalul a aparținut echipei lui Fleșeriu, iar CSU a întors rezultatul și s-a impus cu 83-74. De remarcat este jocul foarte bun al românului Bogdan Popescu, baschetbalistul venit în această vară la CSU, acesta fiind artizanul a nu mai puțin de 26 de puncte. Hardy și-a făcut norma înscriind și el 24 de puncte. Dintre jucătorii noi Davis a reușit 13 puncte, în timp ce Turman și-a trecut în cont doar un punct.
CSU joacă vineri cu calificarea în finală pe masă, de la ora 19.00 cu BC Mureș Tg. Mureș, tot la Sala Transilvania. Intrarea este liberă la acest meci.

Fleșeriu: ”O parte din jucătorii noi au jucat bine
”Nu vreau să nominalizez. O parte dintre ei au jucat bine. (..) Acestea sunt testele pentru ei. Posibil ca o parte dintre ei să fi avut și emoții”, a spus printre altele după meci antrenorul lui CSU Sibiu. Urmăriți mai jos declarațiile complete ale lui Fleșeriu după victoria cu Dinamo.

Ultima oră

Comentariul meu