Nimeni nu pune la îndoială faptul că Sibiul a câştigat, în 2007, notorietate naţională şi internaţională excepționale, pe seama desemnării sale drept Capitală Culturală Europeană. Proiectul CCE s-a dovedit cel mai eficient proiect de cunoaștere, emancipare și impulsionare a dezvoltării orașului nostru. Până atunci, Sibiul era cunoscut doar ca orașul aproape milenar, având unul din burgurile fondatoare ale civilizaţiei saxone în Transilvania. CCE „trăiește”, după aproape un deceniu, prin fluxul considerabil de turişti, români şi străini, veniţi să admire cetatea, muzeele şi bisericile ei, un patrimoniu cu rădăcini medievale ce poate trezi interesul actual al locuitorilor planetei. „Capitala” a stimulat şi apetitul oamenilor de afaceri străini, dar și al tinerilor pentru studiul în mediul academic sibian. Acesta este aversul medaliei „Sibiu – CCE”, darul primit de comunitatea noastră, în 2007, din partea Uniunii Europene, cu sprijinul Marelui Ducat de Luxemburg datorat legăturilor etnice cu sașii transilvăneni.

Există, însă, și un revers al medialiei. Și mă gândesc la ceea ar fi trebuit să se întâmple, după 2007. În această vară, reversul mi s-a părut parcă mai evident ca niciodată. Până acum, așa numitele festivaluri s-au succedat, unul după altul, într-o frenezie amețitoare. În numai două luni și jumătate, orașul a trăit tumultuos Festivalul Internațional de Teatru (cu enorma sa agitație stradală carnavalescă); partea sibiană a TIFF-ului clujean; „magia neagră”, în ritm de heavy metal, a așa numitului festival ArtMania; amestecul folcloric internațional „Cântecele munților”; serenitatea simfonică a unui festival de elită, „Clasics for pleasure”, dar și atmosfera de „iarbă verde” a „Sibiului de odinioară”. (Nu mai vorbesc de puzderia de târgˈșoare de nimicuri cu valoare sentimentală, recitaluri stradale de muzică retro și întreceri sportive pe nisip…) Mai mult ca sigur, fiecare în parte, evenimentele – ridicate mai toate la rang de festival – au avut spectatorii lor tradiționali și ocazionali. Mă întreb, însă, dacă toate au fost festivaluri, adică manifestări sărbătorești, mărețe, somptuoase, cum este definit, la dicționar, adjectivul din care derivă substantivul festival? Iată o întrebare cu răspunsuri discutabile, ca gusturile oamenilor. Eu, unul, mă feresc să răspund afirmativ. Poate, din cauza succesiunii lor trepidante. Sau a gustului meu actual, pentru manifestări aducătoare de liniște interioară.

Cu siguranță, însă, o agendă oficială de evenimente nu ține seama de cazuri particulare. Ea vine în întâmpinarea cât mai multor așteptări populare, nu neapărat cu pretenții culturale. Îmi permit, însă se semnalez faptul că, în 2016, Sibiul nu mi s-a părut pregătit la nivelul pretențiilor impuse de avalanșa de evenimente cu care s-a confruntat. În primul rând că marea majoritate s-au desfășurat numai în centrul istoric. Aici chiar și aerul ajungea irespirabil, uneori. Ca în acea după-amiază, în care „Bălcescu” era călcat de o imensă coloană de oameni. Culmea, cei mai mulți nu păreau dornici (nu știau? nu erau interesați?) să vadă spectacolul din Piața Mare. Am făcut slalom printre trecători, întrebându-mă unde doreau oamenii aceia să meargă. Bineînțeles, pietonala noastră centrală – cu terasele ei una-ntr-alta – era full de consumatori atrași de mirosurile provocatoare pentru glandele salivare. Bine, mi-am zis, cel puțin putem hrănii sute de peregrini în același timp. Nu la fel de încântat era însă un locatar al burgului, undeva aproape de Piața Mare: „Nu mai pot, d-le! Într-o parte a casei, aud concertul din Piață, în alta forfota de pe Bălcescu!” Trecerea miilor de oameni într-un spațiu public atât de mic s-a simțit nu doar pe terase, în cafenele ori în magazine. De exemplu, în Piața Mică, lângă biserică, unde, din cele patru cabine WC ecologice, două îți mutau nasul. Celelalte aveau lacăte pe uși.

Cu „managementul cultural” actual, faima Sibiului – CCE va sucomba, dacă mulțimea de evenimente (cu pretenții culturale) va ignora condițiile de găzduire a lor, forțând limitele de suportabilitate ale cetății noastre obosite. (Am întâlnit turiști străini înnebuniți de GPS, după câte ture au dat în jurul piețelor, fără să găsească pensiunile unde își rezervaseră cazarea…) Altfel spus, dacă FESTIVISMUL se va întrona definitiv în spiritul locului. Oricum, „rețeta” de astăzi nu poate rezista mult – din motive naturale… Important, cred eu, este ca edilii să apeleze la profesionişti, pentru o agendă de nivel european și  condițiile reale ale Sibiului. ȘI FĂRĂ EVENIMENTE CONSIDERATE LA GRĂMADĂ FESTIVE!  Trebuie găsiți acești profesioniști. Altfel, faima Sibiului, din 2007, va intra în istorie.

 

Ultima oră

Comentariul meu