Ultimul reprezentant al României în competițiile de judo de la Rio, sibianul Daniel Natea, intră vineri în ”focurile” luptelor pe care probabil și el le așteaptă cu ardoare. Dani a câștigat partida după 1 minut și 28 de secunde.
Zi importantă pentru sibianul nostru de la Olimpiada din Rio de Janeiro. Daniel Natea are programată prima luptă oficială, chiar azi de la 16.00. Tânărul în care România își pune mari speranțe la o medalie se va duela cu thailandezul Yea-On Kunathip. Dani este extrem de motivat, mai ales după ce mai mulți prieteni și amici din lumea sportului și viața de zi cu zi, i-au pregătit o surpriză ce l-a emoționat până la lacrimi. Cel mai bun amic al lui Dani, sibianul Sebastian Buta a pus la cale o surpriză neașteptată pentru judocanul sibian.
CITEȘTE ȘI: VIDEO super emoționant pentru suținerea lui Dani Natea la Olimpiada din RIO. Zeci de mesaje pentru judocanul sibian
A montat un video publicat mai apoi pe oradesibiu.ro, cu mesaje motivaționale din partea a zeci de oameni, pentru Dani. Reacția acestuia a fost cât se poate de sinceră după vizionarea clipului care a strâns până acum aproape 20.000 de afișări. ”Jur că mi-au dat lacrimile, iar după ce am văzut filmarea am prins putere. M-am ridicat din pat cu o energie de nedescris”, i-a mărturist Dani prietenului său Sebi Buta. ”Frate nu am cuvinte sa îti multumesc tie si tuturor celor care mi au trimis vorbe atat de frumoase … Sunt aici sa reprezint Sibiul , Romania, si o sā fac tot ce pot sa aduc o medalie acasa … Chiar nu mă asteptam la asa ceva”, a mai mărturisit Daniel Natea.
VEZI ȘI: VIDEO – Reacția judocanului Dani Natea după mesajele venite din România. Ce mesaj transmite sibianul de la Rio
Judocanul român a dat și el share la articolul postat pe Ora de Sibiu și a adăugat mesajul: ”Se pare că am pentru ce să lupt!”.
Așadar să îi ținem pumnii strânși lui Dani Natea, vineri de la 16.00. HAI DANI!