Încep lucrări de modernizare a încă 10 străzi de pământ din Sibiu. Lista cu acestea

strada porumbeilorPrimăria Sibiu va începe din 16 august lucrările de modernizare pe 10 străzi de pământ din cartierele Lupeni, Marmeladă, Obor-Viitorului, Piața Cluj și Lazaret.

Lucrările au fost contractate în urma primelor două licitații organizate în cadrul proiectului de modernizare a străzilor de pământ, finanțat din fondurile împrumutului contractat de Municipiul Sibiu de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Constructorul SC Geiger SA a prezentat în Comisia de Circulație planul de gestionare a traficului în contextul acestor lucrări pentru care va fi necesară închiderea totală a circulației pe străzile care intră în lucru și a primit aviz favorabil.
“Pentru fiecare stradă care intră în lucru și va fi închisă circulației constructorul a prezentat și rutele ocolitoare. Conform contractului, termenul de execuție a lucrărilor pentru întreg pachetul este de un an. Totuși, pentru a nu intra în sezonul rece cu străzile în șantier, am discutat cu constructorul și am stabilit că pe aceste străzi care intră în lucru anul acesta se va așterne cel puțin primul strat asfaltic până începe iarna.”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Încep lucrări de modernizare a încă 10 străzi de pământ din Sibiu. Lista cu acestea

Zona Obor – Viitorului:
–    Pe strada Oltului este prevăzută modernizarea rețelei de apă și canalizare, a rețelei de canalizare pluvială, amenajarea canalizației metropolitane (adică tubulatura în care se vor coborî cablurile aeriene), modernizarea iluminatului public, modernizarea carosabilului și trotuarelor și crearea de locuri de parcare.
–    Pe strada Smigelschi este prevăzută modernizarea rețelei de apă, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea iluminatului public, modernizarea carosabilului și trotuarelor și crearea de locuri de parcare

Zona Lupeni:
–    Pe strada Porumbeilor se va moderniza rețeaua de apă și canalizare, rețeaua de canalizare pluvială, se va amenaja canalizația metropolitană, se va extinde iluminatul public, carosabilului și trotuarele, se vor crea locuri de parcare și alveole înierbate pentru arbori
–    Pe strada Rândunelelor este prevăzută modernizarea rețelei de apă și canalizare, a rețelei de canalizare pluvială, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea iluminatului public, modernizarea carosabilului și a trotuarelor

Zona Marmeladă:
–    Pe străzile Părului și Vișinilor se vor moderniza rețelele de apă, canalizare și canal pluvial, carosabilului și trotuarelor și se vor amenaja zone verzi

Zona Piața Cluj:
–    Pe strada General Bălan este prevăzută modernizarea rețelei de canalizare și a celei de canalizare pluvială, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea iluminatului public, modernizarea carosabilului și a trotuarelor, amenajarea unei zone verzi și plantarea de pomi
–    Pe strada Narciselor se vor moderniza rețelele de apă, canalizare și canalizare pluvială, se va amenaja canalizația metropolitană, carosabilul și trotuarelor și se va moderniza iluminatul public

Zona Lazaret:
–    Pentru strada Balanței (pe tronsonul dintre strada Nicovalei și strada Laminorului) contractul prevede modernizarea rețelei de apă și canalizare, a rețelei de canalizare pluvială, amenajarea canalizației metropolitane, modernizarea iluminatului public, modernizarea carosabilului și a trotuarelor

–    Pe strada Turgheniev se vor moderniza rețelele de apă, canalizare și canalizare pluvială, va fi amenajată canalizația metropolitană, vor fi modernizate carosabilului, trotuarele și iluminatul public, se va amenaja o zonă verde și se vor planta arbori

Ultima oră

Comentariul meu

Publică