VIDEO Tinerii găsiți morți pe DN1se întorceau de la mare. Ultimele imagini cu ei în viață

saskaTragedia petrecută în noaptea de miercuri spre joi pe DN1, a curmat viața a doi tineri din Satu Mare. Alexandra Saska Sotirov în vârstă de 22 de ani și Iosif Ahmed în vârstă de 20 de ani, se întorceau de la mare atunci când s-a petrecut nenorocirea.

Alexandra s-a născut în Serbia. A făcut liceul la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, iar apoi a urmat cursurile Facultății de Teatru și Televiziune Cluj Napoca, secția Arta actorului, promoția anul 2016. În cv-ul ei Alexandra spunea că „ce mă face să cred că se vor îndeplini anumite lucruri e că atunci când îmi doresc foarte tare ceva și nu se întâmpla, în dreapta sau în stânga sau chiar în spatele meu se deschide o ușă și mai mare și realizez că acolo e de fapt ușa la care trebuia să bat prima dată.”
Iosif Ahmed era student în anul II la Universitatea de Arte din Târgu Mureș. Iosif Ahmed, a absolvit Colegiul „Ioan Slavici” din Satu Mare, iar anul trecut intrat la Actorie la Universitatea de Arte din Târgu Mureş, Iobţinând a doua medie la examenul de admitere.
Cei doi tineri erau pasionați de actorie și lucrau împreună în spectacolul „Galeria Umană Meșterul Manole” a companiei teatrale SPOT, conform satmareanul.net. Mașina cu cei doi a fost descoperită de un cioban care a alertat autoritățile printr-un apel la 112.
În urmă cu câteva zile, înainte de tragedia de joi de la Apoldu de Sus, Saska a postat pe Facebook o transmisie live-video chiar de la mare. Urmăriți imaginile mai jos.

VIDEO Tinerii găsiți morți pe DN1se întorceau de la mare. Ultimele imagini cu ei în viață

CITIȚI ȘI: FOTO – TRAGEDIE pe DN1 la Apoldu de Sus. Doi tineri din Satu Mare găsiți morți într-o mașină

Mesaje de codoleanțe pe Facebook
Imediat după aflarea tristei vești pe contul de FB al celor doi au început să apară mesaje de condoleanțe. „Ai plecat mult prea repede dintre noi ! Colegul nostru drag Iosif Ahmed. Dumnezeu să te odihnească în pace !”, scrie una dintre cunoștințele tânărului. „Prea repede ! Nu-mi vine să cred”, scrie un alt prieten ai celor doi tineri.

Sursa video&foto: Facebook

Ultima oră

Comentariul meu

Publică