Holdingul Atlassib rămâne sponsor la CSU Sibiu. Condițiile sunt însă diferite
Foto Arhivă

suporteri csuClubul CSU Sibiu a anunțat vineri faptul că cei de la compania Atlassib vor continua să asigure transportul echipei la meciurile din deplasare și în sezonul competițional 2016/2017. Alături de CSU rămân și cei de la Poșta Atlassib și Meridiana Transfer de Bani.

CSU Sibiu beneficiază și în sezonul 2016/2017 de serviciile holdingului patronat de familia Carabulea. ”Conducerea societății ATLASSIB a decis continuarea parteneriatului, deja tradițional, cu echipa de baschet CSU Sibiu. Nevoiți să reducem sprijinul financiar acordat echipei de baschet, datorită implicării într-un proiect CSR de anvergură, nu am putut renunța complet la prezența noastră alături de echipa de suflet a Sibiului, echipa care ne-a purtat numele atâția ani. Sprijinul nostru se va concretiza, cel puțin, în asigurarea transportului pentru toate meciurile disputate în deplasare. Indiferent de situația economică și de conjunctura în care ne-am aflat, de-a lungul timpului, ATLASSIB a fost în permanență alături de Clubul Universitar sibian. Vom continua și pe viitor, alături de toți ceilalți agenți economici care au decis să sprijine echipa, să facem tot ceea ce putem pentru a menține Sibiul în topul baschetului românesc și să aducem bucurie minunaților suporteri pe care echipa îi are”, a declarat Daniel Micu, directorul general al companiei Atlassib. Anunțul a fost făcut vineri.

Ultima oră