FOTO - Tragedie în aer. 16 oameni au murit după ce un balon a luat foc și s-a prăbușit

balon aerNu mai puțin de 16 persoane au decedat după ce balonul cu aer cald cu care se plimbau a luat foc în aer și s-a prăbușit. Din nefericire toți cei care se aflau în balon au murit în urma impactului cu solul. Accidentul a avut loc în Texas (SUA).

Cel puțin 16 oameni au murit cel mai probabil după ce un balon cu aer cald a luat foc și s-a prăbușit, sâmbătă, pe o pajiște din apropiere orașului Lockhart, din Texas, a declarat șeriful local citat de Reuters și agerpres.ro. ”Nu pare în acest moment să existe supraviețuitori ai prăbușirii”, a declarat șeriful Daniel Law, din comitatul Caldwell. Biroul său a precizat că în prezent se încearcă aflarea identității celor de la bord.balon 2Administrația federală a aviației civile (FAA) a confirmat prăbușirea balonului la 50 km distanță de Austin, în jurul orei locale 07.40 (12.40 GMT), dar nu a oferit informații privind bilanțul victimelor. FAA a precizat însă că numărul celor aflați la bordul balonului cu aer cald era de cel puțin 16.balon 3
Biroul național pentru siguranța transporturilor a fost anunțat despre producerea accidentului, a precizat un purtător de cuvânt al FAA. Guvernatorul din Texas, Greg Abbott, a prezentat condoleanțe apropiaților și rudelor victimelor. „Gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către victime și familiile lor, precum și către comunitatea din Lockhart”, a precizat el într-un comunicat.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică