Se întâmplă la Sibiu. Un bețiv a provocat un accident, iar o șoferiță a fost prinsă că mergea cu o mașină neînmatriculată

rutiera

Un șofer sibian a dat dovadă de spirit civic. Deși știa că a băut cam mult înainte de a se urca la volan, s-a prezentat totuși la poliție după ce a fost implicat într-un accident de circulație. Din fericire însă s-a soldat doar cu pagube materiale.

Evenimentul rutier s-a produs pe str. A. Șaguna din municipiul Sibiu, iar în urma verificărilor efectuate polițiștii rutieri au constatat că unul dintre șoferi se afla în stare de ebrietate. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul în cazului unuia din ei (un sibian în vârstă de 56 de ani) fiind de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii rutieri continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de un conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice (art. 336 alin.1 Cod Penal).

O altă șoferiță a încălcat legea. Pe str. Malului din municipiul Sibiu polițiștii rutieri au depistat în trafic o conducătoare auto (în vârstă de 40 de ani, domiciliată în Galeș) aflată la volanul unei mașini neînmatriculate; în urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că autorizația de circulație provizorie a vehiculului condus a expirat în data de 27.07.2016. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat (art. 334 alin. 1 cod penal);

Ultima oră

Comentariul meu

Publică