primul eșec al lui cioloș la autostrada sibiu – pitești. lovitură primită de la un colaborator important

autostrada inchisa sibiu orastie saliste cuntaFirma care trebuia să efectueze un număr de aproximativ 900 de foraje pe viitorul traseu al autostrăzii Sibiu – Pitești, a decis să renunțe la acest contract. Motivele par să nu fie legate numai de bani ci și de alte aspecte. În aceste condiții studiul de fezabilitate al viitoarei autostrăzi nu va mai fi gata în acest an.

Planurile premierului Dacian Cioloș ca refacerea studiului de fezabilitate (SF) al autostrăzii Pitești Sibiu să se închidă la finele acestui an, astfel încât lucrările să fie începute cât de repede au șanse maxime să eșueze, anunta digi24.ro. La începutul lunii iulie, la Pitești, Dacian Cioloș spunea optimist: “Obiectivul nostru este să finalizăm studiul de fezabilitate care, după cum știți, din cauza (…) modului defectuos în care el a fost gândit și licitat de la început, a trebuit să prelungim contractul pentru finalizarea lui. Obiectivul nostru este ca până la sfârșitul anului să avem un studiu de fezabilitate bun, consistent, care să ne permită apoi un proiect tehnic și construcția autostrăzii, în așa fel încât să putem să menținem calendarul pe care îl avem în master planul de transporturi”, spunea Cioloș.
Declarațiile premierului au fost făcute cu doar două săptămâni înainte ca firma Proexrom însărcinată cu realizarea a aproximativ 890 de foraje, fiecare cu o adâncime cuprinsă între 6 și 35 de metri, să renunțe la contract. Firma a primit de la asocierea Spea-Tecnic, realizatorul SF, un subcontract cifrat la 3,5 milioane de euro pentru efectuarea forajelor. Cele două firme câștigaseră în februarie 2015 licitația organizată de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România pentru reactualizarea studiului. Valoarea contractului primit de acestea este de 7 milioane de euro.

primul eșec al lui cioloș la autostrada sibiu – pitești. lovitură primită de la un colaborator important

Firma consilierului ministrului Ioan Rus iese din afacere
Surse din cadrul Ministerului Transporturilor au informat la finele săptămânii trecute, sub protecția anonimatului, că firma Proexrom a renunțat la înțelegerea semnată cu Spea-Tecnic. ”În total erau necesare 890 de foraje, din care firma în cauză a făcut aproximativ 800 de foraje”, au spus oficiali ai Ministerului Transporturilor. Firma Proexrom s-ar lovit de două probleme, prima fiind cea a capacității forezelor, a doua a căilor de acces. Proexrom nu ar fi putut efectua o parte a forajelor, în condițiile în care o parte a acestora urmau să ajungă la o adâncime de 35 de metri, au explicat oficiali ai MT care au refuzat să fie citați.
O altă cauză probabilă este însă și neplata Proexrom pentru lucrărilor efectuate. Asocierea Spea-Tecnic a primit până acum doar un avans de trei milioane de lei, urmând ca diferența să îi fie achitată treptat la predarea rezultatelor la foraje și a analize de laborator. Din cei trei trei milioane de lei este puțin probabil că Spea-Tecnic au avut de unde să achite trei milioane de euro pentru foraje.

Deţinătorul firmei Proexrom, consilier al ministrului Transporturilor
În perioada 1 septembrie 2014- 19 februarie 2015, Nicolae Boțu a deținut funcția de consilier al ministrului Transporturilor Ioan Rus. Plecarea lui Nicolae Boțu din această funcție a avut loc la o săptămână după ce partenerii săi de afaceri, anume firmele Spea și Tecnic care i-au subcontractat partea de foraje, au primit de CNADNR, companie subordonată Ministerului Transporturilor, contractul cifrat la 7 milioane de euro pentru refacerea SF Pitești Sibiu. Desemnarea firmelor Spea-Tecnic drept câștigătoare a avut loc în data de 11 februarie.
Întrebați dacă primirea unei părți consistente dintr-un contract de drumuri de către firma Proexrom, deținută de un consilier al ministrului Transporturilor, nu reprezintă un conflict de interese, oficialii Ministerului Transporturilor au spus că Nicolae Boțu a fost doar ”consilier onorific” al ministrului Ioan Rus și că nu a avut un contract de muncă. Contactat de Digi24.ro Nicolae Boțu s-a mărginit să afirme că a fost doar consilier onorific și a refuzat să ofere răspunsuri la alte întrebări.
Pe cărțile de vizită ale lui Nicolae Boțu figura însă o adresă oficială de e-mail eliberată de minister, cu numele său urmat de sufixul @mt.ro, iar funcția trecută era cea de ”consilier ministru”, nu cea de consilier onorific. Dealtfel funcția de consilier onorific nici nu există legal.
După plecarea Spea – Tecnic a găsit o nouă firmă care să facă forajele, Geostud, iar de data aceasta abordarea va fi diferită, spun oficialii MT. Geostud va face o cartare a zonelor, va stabili un profil litologic, astfel încât să se vadă ce face sens să fie studiat. Dilemele CNADNR și ale Ministerului Transporturilor nu trebuie să mire. Autostrada Sibiu Pitești pare a fi prima autostradă la care se va face un studiu de fezabilitate pe baza unor foraje geologice care să nu fie simulate în biroului firmei ce a primit contractul. Oficialii MT explică că mai sunt de făcut totuși 27 de foraje pe două sectoare, toate la o adâncime de 35 de metri. Termenul de finalizare a tuturor forajelor este de 3 august.

Studiul de fezabilitate, gata în primăvară
Cât privește posibilitatea ca SF să fie gata la finele acestui an, aceasta este nulă. ”Este foarte greu de estimai termenul final, sperăm să se intre in normalitate cât de repede. Este posibil să avem finalizate secțiunile la finele lunii martie, sub rezerva secțiunii 3, cea mai grea”, spune oficialul MT. Pe secțiunile 3 și 4 vor exista tuneluri iar aici suplimentar vor trebui făcute studii geologice mai ample.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. bai ce nu inteleg eu este daca tot s-a facut de ceausescu trasarea zonei pe unde acum va trece autostrada (cel putin o mare parte din cea aleasa acum este exact cea de pe vremea lui ceausescu) si s-au facut atunci studii si tot ce trebuia de ce nu se iau si se folosesc acele studii ? pun pariu ca erau mai serios facute si mai bine decat acum. de cand au fost facute studiile nu a avut loc nici un cutremur care sa modifice atat de mult situatia geologica, nu a fost nimic de natura sa modifice terenul si geologia zonei atat de mult incat acel studiu sa nu mai fie bun.
    se arunca aiurea cu bani cand se putea incepe constructia deja dar cu firme serioase (nu cele capusa ale smecherilor din guvern si acolitii lor) si care sa isi faca treaba cu simt de raspundere si rapid ca doar nu om fi noi in romania cei mai cei la situatia geografica (austriecii care au atata munte au facut autostrazi prin el si tunele si la preturi mai mici decat ne-a costat pe noi km de autostrada pe zonele de ses…)…