MOTTO: „Vasile Aaron” este un cartier al Sibiului, moștenit de la regimul comunist. Oare câți sibieni știu cine a fost Vasile Aaron?
Am mai scris despre activitatea cercetătorilor sibieni Liliana și Nicolae Popa legat de recuperarea personalității istorice a poetului-avocat sibian Vasile Aaron (născut în satul Glogoveț, Blaj), din zorii literaturii culte românești. Așadar, nu este pentru prima dată când reiau acest subiect, fiind convins de necesitatea acestui demers public. Motivul imediat este că, în acest an, se împlinesc 195 de ani de la moartea lui Aaron, iar cei doi cercetători ai vieții și operei sale, au ajuns la cel de-al șaselea volum, „Viața omului, ca floarea câmpului / Reporta din vis”, dedicat acestui eveniment. Redescoperirea poetului a devenit o muncă pasionantă, începută din anii 70 ai secolului trecut. La vremea aceea, d-na Liliana Popa descoperea fondul arhivistic total necunoscut, ce zăcea în uitare pe rafturile Arhivelor Naționale – Sibiu, în care Vasile Aaron era menționat împreună cu fruntașii mișcării iluministe din Transilvania, Samuil Micu-Klein, Gheorghe Șincai și Petru Maior.
Curiozitatea tinerei cercetătoare de atunci s-a transformat într-un ideal propriu omului de cultură, acela de nu mai lăsa viața și opera lui Aaron total necunoscute sau la cheremul aprecierilor superficiale, chiar și din partea unor critici și istorici ai literaturii române. Cu această ultimă apariție editorială, se poate afirma cu reale temeiuri că, după două secole (!), avem exegeza necesară cunoașterii, de către publicul larg, a operei poetului Vasile Aaron. Din perspectiva cercetătorilor sibieni, Aaron este primul reprezentant de seamă al literaturii româneşti din Transilvania, ale cărui lucrări au fost mai lesne receptate de concetăţenii săi, decât opera contemporanului Ioan Budai-Deleanu, rămasă necunoscută decenii de-a rândul. Altfel spus, numele lui Vasile Aaron trebuie să apară în manualele școlare și în tratatele academice, alături de alți asemenea precursori, de talia unui Ienăchiță Văcărescu, poetul și istoricul din Țara Românească a secolului al XVIII-lea.
Nu este rolul meu acela de a evidenția și argumenta valoarea operei lui Vasile Aaron. Mă rezum doar la a-l cita pe profesorul Ioan Lazăr (stabilit în Noua Zeelandă!). Într-un amplu și entuziast comentariu despre ultimul op al soților Liliana și Nicolae Popa, profesorul Lazăr recunoaște în autorul transilvănean „postura de prim poet oniric din literatura noastră”, iar „Reporta din vis”, un „prim text literar cult cu tematică cinegetică din întreaga istorie a literaturii noastre”. Cu o notă aparte, profesorul Lazăr ține să atragă atenția sibienilor, „mai cu seamă vânătorilor”, că „ar putea să se mândrească și cu această prioritate culturală pe plan național”. Aș mai adăuga doar că V. Aaron nu mai poate fi considerat poetul-imitator al unor opere străine, așa cum au susținut mulți din comentatorii săi anteriori. Asta o demonstrează studiul introductiv al soților Popa – un adevărat compendiu de analiză și critică literară, cu numeroase inserări de note și explicații de cultură generală, scris cu acribia proprie cercetătorilor de vocație care sunt. Studiul, mai scrie profesorul Lazăr, dovedește că Aaron a fost un veritabil cărturar, pentru care Vechiul și Noul Testament, filosofia și „marile epopei ale antichității greco-latine” au fost temeiurile culturale ale scrierilor sale.
În ceea ce mă privește, am toate motivele de conștiință civică și intelectuală să susțin și să apreciez efortul celor doi cercetători sibieni. Un efort tenace de lungă durată, ce trebuie și merită să fie pus în valoare. Din păcate, până acum, încercările lor de a trezi interesul comunității oamenilor de cultură și al edililor locali, în susținerea acestei lucrări (necesare conștientizării populare a importanței cărturarului Vasile Aaron, pentru dezvoltarea culturii române) s-au lovit de amabilități protocolare, promisiuni neonorate și/sau pur și simplu de o ignoranță discretă. Mai mult ca sigur, nu puțini sunt sibienii (în primul rând locuitorii cartierului ce-i poartă numele) care îl cunosc pe Vasile Maron doar din „lectura” tăblițelor indicatoare din zona respectivă. Apropo: măcar dacă acestea ar avea mențiunea necesară și informativ-obligatorie, „Poet și avocat român, 1780 – 1821”, și tot am putea vorbi de un minim efect benefic, de culturalizare publică, al eforturilor distinsei familii Liliana și Nicolae Popa. Cât despre recunoașterea valorii cărților lor, am convingerea că timpul ei a început deja.
Planurile soților Popa nu se opresc aici. După cele șase volume apărute până acum, ar mai fi de adus în lumina tiparului traducerile poetului (din „Eneida” anticului Virgiliu) și valorificarea fondului epistolar al avocatului V. Aaron (aprox. 1500 de scrisori în limba română (cu slove chirilice), latină, maghiară şi germană). Doar atunci Liliana și Nicolae Popa și-ar considera încheiată nobila provocare pe care singuri și-au lansat-o, aceea de a finaliza monografia vieții și operei iluministului transilvănean. Nu ne rămâne decât să le dorim împlinirea acestui vis.