O a doua zonă din cartierul Hipodrom II intră în modernizare. Cât durează lucrările

Hipodrom II - 1 GooglePrimăria Sibiu a atribuit contractul pentru modernizarea celei de-a doua zone a cartierului Hipodrom II, delimitată de străzile Gorăslău – Mirăslău – Hipodromului – Nicolae Iorga.

În urma unei proceduri de achiziție în cadrul căreia au fost depuse șapte oferte, contractul a fost semnat cu asocierea SC Geiger Transilvania SRL/ SC Electroimpex SRL, valoarea acestuia fiind de 3.305.422, 37 lei.
Lucrările vor include modernizarea străzilor Gorăslău și Mirăslău(zona dintre blocuri) precum și a aleilor și parcărilor din zona menționată. Este prevăzută modernizarea carosabilului și a trotuarelor, amenajarea de spații de parcare, modernizarea sistemului de iluminat public și amenajarea tubulaturii în care vor fi coborâte cablurile aeriene. Aleea Haiducului este situată în această zonă, însă lucrările de modernizare sunt deja în curs, în baza unui alt contract.
Termenul de execuție a lucrărilor este de 8 luni de la emiterea ordinului de începere.

Ultima oră