Sibiul își așteaptă câștigătorul trofeului Be Creative 2016

creative sibiuFestivalul Național Studențesc de Modă și Design Vestimentar – Be Creative se afla anul acesta la a V-a ediție. Evenimentul este organizat de Cleopatra Models.

Evenimentul este un produs cultural conceput ca un motor de căutare a tinerilor talentați aflați la început de drum,  un proiect dedicat celor cu potențial artistic, iubitorilor de frumos,  celor mai buni absolvenți aparținând secțiilor de design vestimentar din tara.
Unul din principalele scopuri ale acestui eveniment este de valorificare a resurselor pentru crearea unor  branduri, ce pot ajunge în timp sa fie recunoscute pe plan international.
Astfel, Strada Cetății din Sibiu, va deveni în 30 și 31 iulie, un spațiu de confruntare artistica, unde debutanții acestui domeniu vor crea un show palpitant, de o diversitate spectaculoasa.
Cele mai bune 24 de colecții înscrise în concurs, aparținând ale absolvenților din București, Cluj, Timișoara, Oradea si Iasi, vor fi jurizate de specialiști în domeniu, iar premiile puse în concurs, în bani sau servicii, vor reprezenta un mijloc  real de susținere a tinerilor talentați aflați la început de cariera.
Evenimentul este organizat de Cleopatra Models si cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

Sibiul își așteaptă câștigătorul trofeului Be Creative 2016

Ultima oră

Comentariul meu

Publică